Secesiunea Cataloniei – Facă-se voia lui Putin!

Putin context istoric

Istoric vorbind, Catalonia a renuntat la identitatea sa nationala in 1137 cand Barcelona a semnat cu Aragonul acordul de creare, prin uniune dinastica, a “Coroanei de Aragon”, cu capitala la Zaragoza. In 1469 Coroana de Aragon (care includea deja Catalonia) formeaza o noua uniune dianstica impreuna cu Coroana de Castilia, care va conduce la formarea Regatului Spaniei, baza Spaniei moderne.
De-a lungul timpului, diverse miscari nationaliste s-au folosit de aceste evenimente pentru a-si justifica actiunile si filosofiile.

Nationalismul Catalan a inceput sa capete proeminenta ca miscare ideologica in urma incercarilor esuate de infiintare a unei Republici FEDERALE Spaniole in contextul istoric al Primei Republici care a avut o istorie foarte scurta (11 Februarie 1873 – 29 Decembrie 1874).

Ideologia, cunoscuta sub numele de Catalanism, ignorata initial, capata amploare dupa razboiul Americano-Spaniol din 1898 in urma caruia Spania pierde coloniile din Atlantic plus Guamul deoarece aceste colonii erau piete majore de desfacere pentru produsele catalane.

Romantismul secolului 19 duce la raspandirea si inflorirea catalanismului in randul intelectualilor catalani republicani de stanga. In aceasta perioada ideologia isi fundamenteaza doctrina si isi defineste scopurile generale ceea ce va conduce la formarea primului partid nationalist catalan in 1901

Pe de alta parte, in aceeasi perioada, puternica patura a industriasilor catalani dezvolta ideologia pro-unitate a Spaniei, din evidente motive economice. Orice secesiune de Spania ar fi devastat pietele regionale si ar fi saracit regiunea Cataloniei a carei economie, spre deosebire de restul Spaniei (care se baza pe agricultura) era puternic industrializata.

Elita industriala a Cataloniei era interesata in mod vital sa sustina unitatea Spaniei. Mai mult industriasii catalani au preluat initiativa de industrializare a intregii Spanii si ajunsesera atat de puternici incat influentau in mod direct politicile Madridului.

Revenind in zilele noastre

In prezent, Catalonia este o comunitate autonoma a Spaniei, cu Presedinte, Parlament si Consiliu Executiv (guvern).

Parlamentul Catalan are 135 de membri. In urma alegerilor din 2015, principala alianta separatista CiU, desi a obtinut cel mai mare numar de deputati in parlament, nu a reusit sa-si asigure si majoritatea, asa ca, este obligata sa se bazeze pe cele 10 voturi ale unui partid minuscul de extrema stanga – CUP. Acestia din urma au pus o presiune extraordinara de CiU pentru secesiune.

Cine este CUP?

Candidatura d’Unitat Popular – CUP – este un partid separatist, anti-capitalist si anti-european si care, cu cei 10 deputati (8,2%) face jocuile in Catalonia, in prezent, profitand si de stilul demagogic-populist al liderului CUP – Carles Puigdemont. Scopul declarat al CUP este sa faca din problema catalana o problema europeana si internationala, nu o problema strict a Spaniei. CUP este, de fapt la originea asa ziselor “proteste populare” pentru secesiune.

Cine este Puigdemont?

Carles Puigdemont i Casamajó este un fost jurnalist si politician obscur pana de curand. Primar de Gyrona din 2011, el a fost propulsat la varful politicii catalane “pe usa din dos” ca solutie de avarie in urma impasului in care se afla CiU – alianta principalelor partide separatiste catalane – care nu-l putea propune din nou pentru functia prezidentiala pe fostul Presedinte Artur Mas din cauza opozitiei furibunde a CUP – minusculul partid separatist de extrema stanga, detinator a 10 voturi esentiale, fara de care CiU nu poate trece nimic in Parlamentul Catalan

Demagog si populist si secesionist convins, Puigdemont se autodefineste socialist “mai de stanga” decat fostul sau sef Artur Mas. si, desi, atunci cand este intrebat expres, se declara in favoarea dialogului cu Madridul, in discursurile publice considera ca pozitia de forta este singurul “dialog” posibil.

Referendumul din 2017

Propulsat din senin pe prima scena politica a Cataloniei, populisto-demagog, cum am spus, si dornic de afirmare, Puigdemont a dorit sa-si consolideze puterea si imaginea pe scena politica spaniola si internationala alegandu-si un dusman din “liga mare” – Mariano Rajoy, premierul Spaniei si seful Partidului Popular spaniol, de dreapta.

Asa ca, noul presedinte catalan se autodefineste drept “imaginea independentei catalane” si, ca orice populist de stanga, ignora si modifica arbitrar niste legi locale ca sa dea aparenta de legalitate noului referendum de secesiune, spre deosebire de Artur Mas, organizatorul referendumului precedent care, pentru a asigura legalitatea demersului a declarat votul CONSULTATIV.

Dupa cum se stie, referendumul din 2017 a fost declarat neconstitutional insa, un fapt mai putin cunoscut este ca parlamentul catalan a modificat legislatia locala chiar si in dimineata referendumului pentru a-l putea considera OBLIGATORIU. Evident ca legislatia adoptata nu respecta sub nicio forma nici Constitutia Spaniola si nici macar legislatia catalana.

Mai stim, de asemenea, ca referendumul a fost organizat defectuos si nu a permis niciun fel de observatori independenti ceea ce face neviabile si indoielnice rezultatele anuntate de catalani. Exista dovezi ca unii au votat chiar de 5 – 6 ori la acest referendum.

Greseala Spaniei

Desigur ca o astfel de “poveste” nu seamana cu povestile copilariei unde exista o separatie clara intre “baietii buni” si baietii rai”. Guvernul central spaniol are si el partea sa de vina. Astfel, in loc sa blocheze sau sa invalideze referendumul EXCLUSIV pe cai legale si in loc sa apeleze la comunitatea internationala pentru o monitorizare stricta a votului, cedand nervos, guvernul Rajoy a ales sa se opuna cu dreptul fortei in loc de forta dreptului in ziua votului, ceea ce a dat apa la moara propagandei separatiste condusa de CUP.

Interesata in mod vital sa starneasca valuri internationale, propaganda a amplificat tensiunile si a raspandit stiri false despre situatie. De exemplu, in ziua votului pe retelele sociale s-a raportat masiv ca numarul ranitilor rezultati in urma “violentelor” autoritatilor spaniole se ridica la 900 de persoane. Ulterior s-a dovedit ca doar TREI persoane au fost ranite in urma altercatiilor, dar realitatea nu a mai contat, valul de indignare era deja la apogeu.

Rolul Rusiei in Referendumul catalan

Desigur ca Rusia nu putea pierde momentul de a amplifica tensiunile din Europa, asa ca, prin metodele deja cunoscute, a sprijinit activ propaganda separatista cu scopul de a slabi Uniunea Europeana.

Exista dovezi independente ca autoritatile catalane au platit hackeri rusi pentru administrarea site-urilor pro-separatiste. Site-urile au fost activ promovate de oficialii catalani in frunte cu presedintele Puigdemont. Ei au promovat activ site-urile pe contule lor personale.  Autoritatile ruse au obstructionat si ele, la fel de activ, investigatiile oficiale in ceea ce priveste aceste site-uri.

Investigatii independente conduse de Digital Forensic Research Lab (DFR) si Atlantic Council probeaza, fara putinta de tagada, ca armata de trolli a Rusiei este cea care a raspandit activ si a validat propaganda separatista pe retelele sociale. DFR a demonstrat, intre altele, ca Julian Assange insusi (considerat de multe state vestice spion al Rusiei) a fost principalul vector de imagine international al propagandei separatiste catalane.

De asemena, SPUTNIK – oficiosul informal al Kremlinului – a acordat spatii largi in articolele sale “problemei catalane”. Intre 11 si 27 Septembrie a.c. Sputnik a publicat 11 articole pro-secesioniste (in 16 zile, inseamna aproape un articol pe zi), toate preluate si raspandite de Assange si de o armata de bot-i (conturi false automate create special pentru raspandirea de stiri pe retelele sociale), aceeasi bot-i care au fost activi in si in propaganda anti-Ukraina in perioada invaziei din Crimeea.

Totusi, pentru a mentine aparentele RT (Russia Today), oficiosul formal al Guvernului rus, s-a mentinut oarecum la distanta de restul masinii de propaganda ruse, pentru a putea permite lui Putin sa nege orice amestec in problema catalana.

Ce poate face Uniunea Europeana?

Multi s-au intrebat de ce UE nu intervine in rezolvarea crizie catalane. Raspunsul este ca Uniunea nu are instumentele necesare pentru a se implica direct intr-o problema interna a unui stat membru pentru ca ar insemna sa incalce suveranitatea statului respectiv.

Tot ce poate face UE este sa dea semnale in ceea ce priveste pozitia sa fata de o viitoare separatie a Cataloniei de Spania.  Si, dupa cum stim, UE a dat, in nenumarate ocazii, astfel de semnale.

In esenta, pozitia UE este, ca si in cazul Scotiei, ca o separare a Cataloniei de Spania va conduce automat si la o separare de UE. Pozitia UE a fost clara in acest sens de fiecare data, inclusiv in mesajul transmis astazi de Donald Tusk: “UE nu are decat un singur partener si acesta se numeste Spania, reprezentata de guvernul de la Madrid”. In acelasi mesaj. Donald Tusk face un apel pentru rezolvarea situatiei pe cale pasnica adaugand: “sper ca guvernul Rajoy va folosi (pentru rezolvarea situatiei) forta argumentului si nu argumentul fortei”.

Situatia unei Catalonii independente

Adevarul este ca o Catalonie independenta nu este sustenabila. Ca sa aiba macar pretentia de a se adresa comunitatii internationale pentru recunoastere, Catalonia trebuie sa demonstreze ca este viabila economic si financiar si ca detine controlul asupra teritoriului. Nicuna dintre aceste cerinte nu este indeplinita, ceea ce dovedeste, dincolo de orice dubiu, inconstienta politicienilor catalani care au declansat criza.

De la anuntarea referendumului si pana in acest moment, mii de firme si banci si-au mutat domiciliul fiscal in alte parti ale Spaniei ceea ce va avea un impact pe termen lung asupra economiei catalane. Ca urmare a referendumului, turismul, unul dintre principalele sectoare economice ale Cataloniei a scazut aproape la jumatate (scadere de 40%) ceea ce are impact imediat asupra economiei catalane.

Ironia este ca prosperitatea economica si dorinta de a nu mai imparti aceasta prosperitate cu restul Spaniei a fost unul dintre leitmotivele propagandei separatiste si exact aceasta prosperitate este cea care sufera cel mai tare de pe urma actiunilor necugerate ale politicienilor.  Este evident ca firmele care si-au mutat sediul fiscal nu vor risca o revenire in Catalonia indiferent de situatie. Asta insemna miliarde in minus la taxe si impozite in Catalonia.

O Catalonie independenta nu va mai avea moneda. Cum Catalonia nu va mai fi membra UE, automat, EURO, moneda unica europeana (si a Cataloniei) nu va mai fi garantata de Banca Centrala Europeana. Practic, Catalonia va ramane FARA moneda, ceea ce echivaleaza cu un colaps financiar total al noului stat “independent”

Catalonia nu poate demonstra ca are control asupra teritoriului pentru ca nu detine structurile necesare. Politia catalana numara aproximativ 10.000 de membri, seamana cu politia locala de pe la noi (cu atributii ceva mai extinse) si nu are nici instruirea nici dotarile necesare pentru a indeplinii functii de aparare sau de protectie a frontierelor. Deasemenea nu exista servicii de informatii subordonate guvernului catalan.

Prezent si (potential) viitor in Catalonia

In acest moment, catalanii separatisti au pus de-o fiesta in strada. E chef mare, veselie, muzica, tot tacamul. Cand jurnalistii straini intreaba cum vad, practic, viitorul, raspunsul cel mai frecvent este “Acum sarbatorim, la viitor o sa ne gandim mai tarziu”. Exista si oameni care prevad un viitor stralucit Cataloniei dar toti mentioneaza acest viitor in conexiue cu calitatea Cataloniei de membra a UE, ceea ce, dupa independenta nu va fi o realitate. Din pacate, aceleasi raspunsuri fara nicio legatura cu realitatea le primesc jurnalistii straini si de la oficialii catalani pro-secesiune.

Este greu pentru jurnalisti sa gaseasca in strada persoane care se opun secesiunii pentru ca se ascund prin case din cauza faptului ca majoritatea celor care nu sunt de acord cu independenta au fost agresati atat fizic cat si verbal in public in ultima vreme.  Unii dintre oficialii care s-au exprimat public impotriva secesiunii au primit amenintari cu moartea pe retelele sociale.

Si totusi, intrebarea logica – “ce urmeaza” nu poate fi ignorata.

Pe termen scurt stim ca Madridul a declansat implementarea articolului 155 din Constitutia spaniola care permite preluarea controlului tuturor structurilor regionale de catre guvernul central in cazuri exceptionale. Cum se va aplica efectiv in practica, ramane de vazut in zilele urmatoare deoarece pana acum art 155 nu a mai fost niciodata invocat. Deocamdata, art 155 s-a materializat in anuntul de dizolvare a actualului parlament catalan.

Mai stim ca, pentru a contracara potentiale viitoare declaratii de “opresiune” din partea guvernului central asupra guvernului local catalan, Madridul a decis organizarea de alegeri anticipate in decembrie, cu mult mai devreme de termenul maxim de 6 luni care ar fi fost in februarie.

Aceasta decizie e menita sa arate cetatenilor ca Madridul nu intentioneaza sa mentina controlul asupra Cataloniei pe termen nelimitat asa cum au afirmat in multe randuri liderii miscarii separatiste ci doar pe o perioada limitata, strict necesara pentru restaurarea functionarii normale a vietii sociale in Catalonia si pentru organizarea alegerilor anticipate care, in Spania, prevad o perioada de campanie de minim 54 de zile.

Mai stim, de asemenea, ca autoritatile judiciare au inceput demersurile pentru punerea sub acuzare a presedintelul catalan, Carles Puigdemont, precum si a altor oficialitati. Se pronunta potentiale acuzatii de tradare, rebeliune samd.

Ce va fi efectiv si ce curs vor lua evenimentele, atat pe termen scurt cat si mediu, este imposibil de anticipat in acest moment. Putem insa spune, cu certitudine, ca maine, dupa cheful de azi, catalanii se vor trezi la o realitate foarte sumbra, avand in vedere faptul ca majoritatea statelor europene au declarat deja ca Spania este stat unitar si indivizibil si nu vor recunoaste sub nicio forma declaratia de independenta a Cataloniei.

 

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: