Si-ncet, incet o poveste se alcatuieste: “Note din zile” de Marius Iosif (XXXIX)

“Daca despre lucrurile care ne trebuie sau par sa ne trebuiasca credem ca stim cate ceva, chiar si atunci cand ignoram ca ne dorim cu ardoare lucruri care vor ajunge sa ne ruineza, despre rostul vietii insesi nu stim nimic si, ca sa fim sinceri, nici nu ne intereseaza, traind de pe o zi pe alta, alergand sa ne-mplinim dorintele, cum se intampla in aceasta lume a lacomiei si unde poate ca nevoia bolnava de a tot avea e semnul unui profund deficit de fiinta.
Se-ntampla insa sa fim opriti din alergarea noastra bezmetica de o intamplare neprevazuta si-abia atunci ne e dat sa intelegem ceea ce in mod obisnuit e de inteles, si anume ca simplul fapt de a exista e o minune, ca fiecare clipa e unica si viata noastra pretuieste ca loc in care se poate arata adevarul si frumusetea, ca loc al primirii miracolului ce ni se arata chiar aici, in acest prezent, cum ar fi un minunat rasarit de soare, inflorirea unei flori sau ganguritul unui copil. Si-asa intelegand, cum obisnuim sa fotografiem lucrurile frumoase vazute intr-o excursie, se face simtita nevoia de a nota imagini si ganduri din calatoria ce ne-a fost data- viata noastra. Si-ncet, incet o poveste se alcatuieste.” (Marius Iosif)

*
căutăm o salvare virtuală într-o lume virtuală, tocmai pentru că am pierdut realitatea propriei vieți, o realitate care ne-ar putea conduce prin disperare la realul din ea.

uitând că suntem muritori cu adevărat, noi ne amplificăm o nemurire imaginară, sintetică, și ne iluzionăm căutând o salvare mentală în locul uneia existențiale
noi căutăm împărăția cerului în zări imaginare, nu în noi.
*
căutasem să apropiu depărtarea
atunci când am văzut minunea în curtea liceului, ca o rază de soare țâșnită din pământ, frumusețea, am încercat să o aduc acasă; să-mi amintesc din copilărie câteva imagini, o întâlnire pe stradă, să construiesc din ele o mitologie proprie, să creez o apropiere.
și totuși îmi doream depărtarea.

Eu știu, urmându-mi focul când mă părăsește
Să ard când mi-e departe – să îngheț de-aproape.
PETRARCA
a trebuit să înțeleg că nu-mi urmam nici un destin iubind-o, că totul era doar o întâmplare pe care o mitologizasem.
a trăi înseamnă a locui în timp, nu în spațiu.

*
încerc să mă regăsesc.
scrisoare de la Jef van Parijs, acest prieten apropiat de-atât de departe
POEZII
*
imaginea cetății prin ceață
mă pregătesc să le scriu prietenilor din Belgia.
*
ceva s-a schimbat în mine
mi-e tot mai greu să mă adun.

Filosofia este o formă de cunoaștere care se adresează inteligenței și îi spune ce sunt lucrurile, religia se adresează omului și îi vorbește despre destin, îndemnându-l să fie, ca religia greacă, să i se supună, fie, precum cea creștină, să și-l făurească. Acesta este de altfel, motivul pentru care filosofiile grecești, influențate de religia greacă, sunt filosofii ale necesității, în timp ce filosofiile influențate de religia creștină sunt filosofii ale libertății.(Gilson)

filosofii ale libertății – omul își va construi destinul țintind spre Împărăția lui Dumnezeu
*
tot ce-mi doresc e să pot reveni la normalitate, să pot gândi și scrie fără a fi apăsat de senzația de lagăr psihic în care trăim.
*
proiectarea mântuirii în istorie
amânarea Împărăției lui Dumnezeu.
ceea ce ar trebui să știm, dincoace de ceea ce nu trebuie să știm, e că mântuirea nu are nimic de-a face cu parcurgerea pe orizontală a unei traiectorii istorice, ci cu saltul spre o altă simțire-gândire, spre o altă sensibilitate care să înmănuncheze raționalul și sensibilul.
*
am pierdut simțul realității
sunt parcă pierdut în această realitate a mea, sighișoreană, în care mă mișcam cu sentimentul bineînțelesului.
cunoașterea parțială, în oglindă, și cunoașterea plenară în care contrariile noastre de zi cu zi coincid.
când îți fuge prezentul de sub picioare…
*
mă trezesc devreme, în noapte.

…primii creștini, evreii din Ierusalim constituiau o sectă apocaliptică înăuntrul iudaismului palestinian. Ei erau într-o așteptare iminentă a celei de a doua veniri a lui Hristos: parousia; pe ei îi preocupa sfârșitul istoriei și nu istoriografia așteptării eshatologice. (328)

se dă istoriei sens.
*
narațiunile religioase se mișcă în zona secretului dezvăluit, ele implică ideea de credință și necredință, dar ele sunt brodări ale întreruperii ritualului de inițiere, sunt trăiri sintetice care nu mai au acces la mister.
misterul se dobândește prin revelația reală și individualizată ce atinge o înțelegere totală, dincolo de cuvinte, o intrare în Împărăția lui Dumnezeu.
narațiunea religioasă pune probleme, le rezolvă, dar ea se joacă într-o zonă virtuală, într-o zonă a imaginarului și teoreticului întărind despărțirea de real, de accesul nemediat la mister.
trăind narativ încercăm să ne salvăm narativ, cu o anumită logică; credem, astfel, că nu suntem singuri, că cineva ne ajută, or această speranță e secret dezvăluit, e scenariu dezvăluit, și împiedică realizarea efectivă a epicii magna.
trăim ca-n somn, în visurile pe care ni le facem despre viața noastră.
disperarea reală pune capăt narațiunii, așa cum la Cioran ea pune capăt gândirii metafizice, pentru a ne readuce, cu prețul pierderii iluziilor în realitate și de-aici în real.
a intra în propria noastră realitate este cea mai mare jertfă, este jertfirea eului ce-și ordonează lumea în jurul său.
e atât de puțin importantă, de măruntă narațiunea despre Iisus (că a fost fiul lui Dumnezeu, că s-a născut predestinat etc) față de adevărul ei, acela de a denarativiza viața: Uitați-vă la păsările cerului…
ne așezăm viața pe portative.
transcendentul real este chiar prezentul nostru, prezentul în care evităm să trăim, din care ne sustragem în proiecte, în narațiuni; desigur că noi credem că locuim în prezent, dar acest prezent narativ e un înlocuitor de prezent.
*
seară la Țuțu și Viola, cu Manea și Magdi
o vedem pe micuța Dora-Maria, fetița lor.

(Fragmente din volumul “Note din zile” de Marius Iosif, publicat la Editura Limes, Floresti, jud.Cluj, 2015)

Fotografiile apartin autorului.

Marius Iosif (n.25 martie 1953, Timisoara)-stranepot al poetului St.O.Iosif-este eseist, prozator, poet si traducator.A absolvit cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii Babes-Bolyai (1979), iar in 2012 a obtinut titlul de doctor in filologie.
A debutat in 1978, in revista Echinox. Publica periodic articole in reviste din Romania si de peste hotare precum Vatra, Familia, Transilvania, Idei in dialog, Agora, Forum studentesc, Filozofie magazine (Belgia&Olanda), Clipa (SUA). In anul 2012 isi sustine lucrarea de doctorat Ipostaze literare ale experientei spirituale, lucrare apreciata cu Summa cum laude, si, ulterior publicata in volum la Editura Tracus Arte cu titlul O ecologie a sacrului (2014). A mai publicat : Tragedie si Haiku (1999), Petra (2000). Este membru al Uniunii Scriitorilor, din partea careia a primit premiul pentru debut (Filiala Targu-Mures).

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: