Vicepremierul Marcel Ciolacu: Prioritatea strategică zero a Guvernului – relansarea marilor proiecte de investiții

Prioritatea strategică zero a Guvernului este relansarea marilor proiecte de investiții, a declarat vicepremierul Marcel Ciolacu, luni, la Parlament, la conferința “Mari proiecte care pot dezvolta România”.
“În acest moment traversăm o perioadă bună din punct de vedere economic. Suntem primii în UE în ceea ce privește creșterea economică, fapt care a determinat toate instituțiile și organismele financiare internaționale să revizuiască constant estimările privind evoluțiile economiei românești în acest an. Vom depăși cu siguranță ținta propusă de 5,2% creștere a PIB. Cu toate acestea trebuie să fim realiști și să recunoaștem că avem nevoie de un program de politici publice consistente și serioase, care să contracareze anumite riscuri și vulnerabilități care ne-ar putea afecta tot acest parcurs încurajator, iar, din acest punct de vedere, prioritatea strategică zero a Guvernului este relansarea marilor proiecte de investiții. Asta și nu consumul trebuie să fie principalul motor de dezvoltare pentru o economie cu adevărat sustenabilă și competitivă”, a spus Marcel Ciolacu.
Vicepremierul a adăugat că principalul efort guvernamental în acest an a fost deblocarea proiectelor de infrastructură.
“Dacă vrem să folosim în mod rațional bugetul atunci trebuie să facem investiții. Am reușit cu mare efort în acest an să scoatem lucrurile din adormire, să ajungem la un ritm de lucru susținut în a doua parte a anului. Asta înseamnă că în 2018 se va lucra la mai multe tronsoane în același timp. Dacă vom păstra același ritm în următoarele 12 luni avem șanse mari să recepționăm între 150 și 180 de kilometri de autostradă anul viitor, prioritățile fiind, în primul rând, Pitești-Sibiu și, cu o nouă strategie, Ploiești-Brașov”, a precizat el.
Ciolacu a arătat că, totodată, atenția Guvernului se va concentra asupra fondurilor europene.
“Am reușit în acest an să recuperăm decalajele, să acredităm toate autoritățile de management care se ocupă de gestionarea fondurilor. Banii încep să vină într-o cadență tot mai bună. Ne propunem să ajungem la un ritm de absorbție de șase — șapte miliarde de euro anual care să genereze efecte majore în economie și să mențină gradul actual de creștere economică. Anul acesta sperăm să-l închidem cu 5 — 5,2 miliarde de euro. Atât sectorul privat, cât și tot ce înseamnă economia de stat vor avea la dispoziție cele mai ieftine resurse financiare posibile pentru a dezvolta proiecte de investiții”, a afirmat el.

Leave A Comment

%d bloggers like this: