Zilele Clujului


 

 

 


 

Ne gasiti pe Facebook.

Steagul de luptă a lui Avram Iancu a fost expus în centrul orașului Cluj-Napoca

Peste 100 de clujeni, multe oficialități, au participat sâmbătă la ceremonialul dedicat deschiderii pentru publicul larg a steagului de luptă a unei legiuni a lui Avram Iancu. La evenimentul desfășurat în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca a fost prezent și sibianul care a achiziționat drapelul în cadrul unei licitații publice, Adrian Thiess.

Evenimentul a început prin slujba Te Deum oficiată de Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, ÎPS Andrei și a continuat cu o serie de discursuri și muzica fanfarei Diviziei 4 Infanterie "Gemina", structură militară care va împlini în curând 100 de ani de activitate.

Primarul Emil Boc a anunțat că va lansa o invitație către Inspectoratul Școlar Județean Cluj pentru ca orele de istorie din următoarea perioadă să fie desfășurate în aer liber, în fața drapelului expus aici până în 9 mai, pentru ca elevii să cunoască mai bine eroii națiunii române. Edilul a subliniat în discursul său importanța Crăișorului Munților pentru păstrarea identității națiunii române, a credinței, a tradițiilor și obiceiurilor, lucruri pe care puține națiuni le-au păzit intacte de-a lungul istoriei.

ÎPS Mitropolit Andrei a dat citire din Epistola lui Pavel către Evrei: "Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa". "Pe bună dreptate referitor la Avram Iancu s-a spus că poporul l-a primit ca pe un mântuitor și l-a înconjurat cu dragoste ca pe un părinte, l-a ascultat ca pe un împărat și l-a cinstit ca pe un sfânt. În ce privește moștenirea pe care ne-a lăsat-o Crăișorul Munților, Avram Iancu, vă pun la suflet o singură maximă care ar fi neapărată pentru toți cei cu funcții de răspundere în țara aceasta: Unicul dor al vieții mele este să văd națiunea mea fericită".

Omul de afaceri Adrian Thiess s-a declarat impresionat de dragostea cu care a fost primit drapelul atât la Cluj, cât și în Țara Moților, unde peste 1000 de români au fost prezenți la eveniment. "Era firesc să se întâmple așa pentru că noi, ardelenii, simțim ce înseamnă cel mai mare erou al românilor din Transilvania. Vă doresc să vă bucurați de prezența acestui simbol al națiunii române și pot să vă spun că mulți români vor avea ocazia pe care o au clujenii în această lună, steagul va fi prezent în multe capitale ale Europei și nu numai pentru că avem foarte mulți în afara granițelor României, milioane de oameni, și am pregătit împreună cu Societatea Culturală Avram Iancu mai multe evenimente de acest gen. Întrebarea care mi se pune de fiecare dată este unde va rămâne steagul. Nu va rămâne nici la mine acasă, nici în casa celorlalți co-proprietari, ci va veni acasă".

La evenimentul desfășurat în centrul municipiului Cluj-Napoca au participat și consilierii locali Radu Moisin, Radu Constantea și Ligia Bocșe, chestorul Tudor Grindean, șeful IPJ Cluj, Marcel Bonțidean, șeful Poliției Cluj-Napoca, Florinel Budișan, șeful Grupării Mobile de Jandarmi precum și conducerea Diviziei 4 Infanterie Gemina.

 

 

 

 

 

Părinții clujeni au protestat împotriva violenței îndreptate asupra copiilor

Zeci de părinți, în special mame însoțite de copii, au organizat vineri, în centrul municipiului Cluj-Napoca, o acțiune de protest împotriva violenței asupra copiilor din școli. Părinții clujeni s-au solidarizat astfel cu părinții din alte județe ale României și în special cu cei din Capitală, șocați de scandalul educatoarei care lovea copiii primiți în grijă. Educatoarea respectivă a fost lăsată în libertate după ce judecătorii au decis că de fapt nu reprezintă niciun pericol pentru societate.

Mămicile clujence au purtat tricouri negre pe care era inscripționat mesajul "Stop violenței asupra copilului" și au afișat bannere pe care au scris: "Împreună protejăm copiii", "Stop violenței", "O singură palmă lasă urme toată viața", "Toleranță zero pentru violența împotriva copilului".

"Noi ne-am solidarizat foarte repede cu părinții din București, contextul a fost cel pe care-l cunoaște toată lumea, avem o situație la o grădiniță privată în București, unde acea educatoare a fost eliberată deoarece nu se consideră că este un pericol sociale. A trecut această problemă dincolo de cadrul singular, vrem să semnalăm faptul că există asemenea probleme, că nu putem să întoarcem capul pentru că nu e vorba de copilul nostru, suntem toți responsabili de violența care i se întâmplă unui copil. Cred că trebuie să schimbăm cu toții ceva ca societate, fie că vorbim de școală, de acasă, de diferite contexte sociale, din două motive: există o legislație în România care nu se aplică și cel mai important, copilul nu are puterea să se apere singur, e responsabilitatea noastră să o facem. Violența doare, violența verbală și violența fizică, și pot lăsa traume toată viața. E important ca copilul să fie fericit și să-i creăm contextul ca să se dezvolte armonios, ca un adult normal, nu să-l traumatizăm. Altfel riscăm să avem o generație de adulți traumatizați, care din victime se vor transforma în călăi. Suntem altfel cu toți părtași la genul acesta de violență, îndreptat împotriva copilului, care simte că noi îl iubim, în schimb noi avem acte de violență împotriva lor din frustrări. Nu cred că e problema copilului pentru că nu el ne-a cerut să-l educăm, este opțiunea noastră ca adult și e alegerea noastră să lucrăm cu copiii", a declarat Cristina Grigore, președintele Fundației Părinți Clujeni. 

Participanții la acțiune au formulat și o serie de recomandări pentru părinți atunci când aleg grădinița pentru copilul lor: să solicite avizul de încredere atât al inspectoratelor școlare, cât și documentele de acreditare ARACIP și să solicite când merg într-o instituție privată care este calificarea cadrelor didactice.

Indisciplina în trafic, sancționată de Poliția Locală

Prin acțiunile întreprinse, polițiștii locali încearcă să-i determine pe participanții la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte o atitudine civilizată. De la începutul acestei luni și până în prezent au fost aplicate 1758 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 179.500 lei şi 1480 puncte penalizare la permis șoferilor indisciplinați.

 

Din totalul amenzilor, 1161 de sancțiuni au vizat conducătorii autovehiculelor oprite/staţionate neregulamentar pe trecerile de pietoni, trotuare, zone rezidenţiale/pietonale şi pistele pentru biciclete, iar 597 de sancțiuni au fost aplicate pentru contravenții săvârșite privind oprirea/staționarea neregulamentară pe banda de circulație/de urgență, în stații CTP și în intersecții/ sensuri giratorii.

 

O atenție deosebită s-a acordat păstrării destinației pentru care au fost inființate pistele pentru circulația bicicletelor, fapt ce rezultă și din numărul mare de sancțiuni- 334, aplicate pentru oprirea/staționarea neregulamentară pe pistele din oraș.

A furat 65 litri de motorină dintr-un garaj

Poliţiştii clujeni au depistat şi au reţinut pentru 24 de ore un bărbat care ar fi sustras bunuri dintr-un garaj.

La data de 7 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 2 Poliţie, cu sprijinul unui cetăţean, au depistat un bărbat care ar fi sustras bunuri dintr-un garaj.

Astfel, în jurul orei 03:10, poliţiştii au fost solicitaţi să intervină pentru prinderea şi identificarea unui bărbat, care a fost văzut că sustrăgea bunuri dintr-un garaj situat pe strada Aurel Vlaicu.

Bărbatul, de 42 de ani, din localitatea Aşchileu, judeţul Cluj, ar fi pătruns în garaj prin forţarea uşii de acces, de unde ar fi sustras aproximativ 65 de litri de motorină, o unitate centrală de calculator, precum şi mai multe unelte şi cabluri electrice, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.600 lei, recuperat integral.

În urma probatoriului administrat a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal, iar faţă de bărbatul de 42 de ani a fost luatămăsura reţinerii pentru 24 ore.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente, urmând ca bărbatul să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. 

 

 

 

ISJ: La Cluj activează 11 grădinițe "false"

Cazul educatoarei din București acuzată că își lovea copiii primiți în grijă atrage din nou atenția asupra sistemului educațional din grădinițele românești. Și la Cluj sunt unele probleme legate de grădinițe, nu de genul celor identificate în Capitală, dar care totuși ridică unele semne de întrebare. Este vorba despre centrele educaționale care pretind pe paginile de internet și pe frontispiciul imobilelor că sunt grădinițe, când de fapt nu sunt autorizate în acest sens.

"Există într-adevăr și la Cluj problema acelor centre educaționale care se declară grădinițe, noi am sesizat în primul rând pe cei de la Primărie pentru că sunt necesare unele autorizări din această parte - ele sunt autorizate ca centre, dar pe internet sau pe clădirile respective scriu "grădiniță". Acum se fac cercetări din partea organelor abilitate, noi am putut doar să sesizăm aceste lucruri. Cât timp ele vor fi declarate ca centre educaționale, nu ca și grădinițe, ele pot funcționa pe o altă lege. Dar nu trebuie păcălită lumea spunând că sunt grădinițe. În acest sens a fost sesizată și Direcția de Sănătate Publică", a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Valentin Cuibus.

Nouă dintre centrele educaționale care se pretind grădinițe activează în Cluj-Napoca și două sunt în Florești.

Pentru grădinițe există condiții suplimentare de acreditare, instituțiile intră în sistemul ISJ, trebuie să fie contractate educatoare care să participe la procesul de învățământ, care trebuie să îndeplinească anumite condiții, tocmai din cauza acestor restricții se evită transformarea acestor societăți comerciale în unități de învîățământ.

Citește mai departe:ISJ: La Cluj activează 11 grădinițe "false"