Reţetele lui Anelis-Pulpe de pui în crustă de fulgi de porumb şi nucă de cocos

Sunt mai bune ca la KFC, o mică sărbătoare pentru cei pentru care le preparaţi, o mâncare perfectă pentru zilele reci de iarnă. Am preparat o cantitate mai mare, ca să ajungă!!!!!

Ingrediente:  2 kg pulpe inferioare de pui, 2 pumni de fulgi de porumb zdrobiţi, 100 gr nucă de cocos, 100 gr făină, 50 gr boia de ardei, 1 ceapă tocată mărunt, 1 buc ghimbir tocat mărunt, 1 căciulie de usturoi presat, 100 gr muştar, 100 ml ulei, sare, piper.

Se amestecă muştarul cu uleiul, ceapa tocată, ghimbirul tocat, usturoiul presat şi se introduc  pulpele asezonate cu sare şi piper, în această compoziţie timp de aproximativ 30 min. Se amestecă fulgii de porumb cu făina, boiaua de ardei şi nuca de cocos şi se tăvălesc pulpele în acest amestec. Se tapetează o tavă cu hârtie de copt şi se aranjează pulpele în tavă. Se introduce tava în cuptorul cald pentru 50 min. La mijlocul perioadei se întorc pulpele. 

Reţetele lui Anelis-Prăjitura deşteaptă

 

 

O adevărată magie în farfurie. Numele acestei prăjituri este dat de faptul că se separă la copt în trei straturi. Seamănă cu cremeşul.

Ingrediente: 10 ouă, 1 litru lapte, 1 linguriţă cogneac, 300 gr făină, 250 gr zahăr, 250 gr unt, 1 plic zahăr vanilat.

Se topeşte untul, se adaugă laptele, făina, zahărul vanilat şi 125 gr zahăr.

Albuşurile se bat cu un praf de sare şi se adaugă 125 gr zahăr. Se incorporează albuşurile prin amestecare uşoară în compoziţia de gălbenuşuri.Se unge o tavă cu un pic de unt, se pune compoziţia şi se introduce în cuptorul cald pentru 25-30 min. După ce se răceşte, prăjitura se pudrează cu zahăr pudră. Este un deliciu.

Rețetele lui Anelis-Cupă de salata de mere cu baton Snikers

O rețetă delicioasa. Pe cât de simplă, pe atât de bună.

Ingrediente: 4 batoane Snikers, 3 mere de culori diferite, 1 plic vanilie, 500 ml lapte, 1 pahar de 200 ml  smântână dulce, zahar după gust, 1 lingură cogneac.

Se prepară o budincă dintr-un plic de budincă de vanilie, zahăr după gust  și lapte. Se lasă la răcit și se amestecă cu frișca bătută și cogneacul. Se aranjează în cupe merele cu coajă tăiate cubulețe, budinca și batoanele Snikers.  

Reţetele lui Anelis-Friptură cu sos de branză Gorgonzola şi brocoli

 

Pentru o masă copioasă sau o cină memorabilă, această combinaţie este alegerea cea mai potrivită.

4 felii carne porc sau vită, 100 ml vin, sare, piper, 3 linguri de făină albă, 3 linguri supă carne, 1 lingură unt topit, 250 gr smântână dulce, 200 gr brânză Gorgonzola.

Feliile de carne  se pudrează cu făină şi se prăjesc într-un pic de ulei, se adaugă vinul alb şi supa de carne şi se fierbe carnea.

Se prepară sosul prin amestecarea untului topit cu smântâna şi branza Gorgonzola, care se fierbe până se leagă, se pune peste carne şi se dă un clocot.

Se consumă cu garnitură de brocoli.

Reţetele lui Anelis-Hamburgher la chiflă

Preferat de tineri şi nu numai.  Fiului meu îi plac la nebunie.

Ingrediente: 1 kg cane tocată, 1 ceapă tocată mărunt, 1 vârf seminţe de chimen, 1 lingură cu vârf muştar,

1 ou, 100 gr pesmet, sare, piper.

Se căleşte ceapa într-un pic de ulei, se maestecă cu carnea tocată, chimenul, muştarul, oul crud şi 50 gr de

pesmet. Se asezonează cu sare şi piper, se înfoliază şi se introduce la frigider timp de 30 min.

Se formează chiftele aplatizate de aproximativ  120 de gr, care se tăvălesc prin restul de pesmet. Se prăjesc

la foc mediu timp de 8-10 min. Se servesc în chifle cu salată verde, ceapă roşie tăiată rondele, roşii feliate,

muştar şi ketchup.