Reţetele lui Anelis-Pastă de ţelină

Simplă şi foarte bună. Se poate consuma la micul dejun sau la cină.

Ingrediente: 1 ţelină mare fiartă rasă, 4 ouă fierte rase, 100 gr maioneză de casă, 100 gr smântână, suc de lămâie, sare, piper.

Se fierbe ţelina întreagă după care se rade.Se amestecă ţelina cu ouăle, sucul de lămâie,  maioneza şi smântâna. Se asezonează cu sare şi piper.  Se consumă cu pâine prăjită.

Reţetele lui Anelis-Pârjoale de cartofi cu brânză feta

 

Pârjoalele de cartofi nu sunt cu nimic mai prejos decât cele cu carne, poate sunt mai bune decât acestea.

Ingrediente: 500 gr cartofi fierţi în coajă, 1 ceapă, 3 ouă, 3 linguri făină, 150 gr brânză feta, frunze de pătrunjel verde tocat, sare, piper, ulei pentru prăjit.

Ceapa tocată se căleşte într-un pic de ulei, se adaugă cartofii raşi, ouăle, făina, frunzele de pătrunjel verde tocat şi brânza feta. Se asezonează cu sare şi piper. Se dă formă rotundă, aplatizată sau ovală pârjoalelor şi se prăjesc în ulei. Se servesc cu sos de iaurt cu mărar verde tocat. Sunt un deliciu.

Reţetele lui Anelis-Chiftele cu varză

Savoarea ingedientelor şi ineditul combinaţiei, oferă un gust desăvârşit acestor delicioase chiftele.

Ingrediente: 2 cartofi potriviţi, 1 morcov, 500 gr varză, 2 ouă, 80 gr pesmet, 1 linguriţă seminţe chimin, 100 gr şuncă de calitate, sare, piper.

Se fierb cartofii în coajă. Separat se fierbe varza tăiată fideluţe şi morcovul. Se curăţă cartofii, se zdrobesc şi calzi se amestecă cu varza şi morcovul tocat. Se adaugă ouăle, pesmetul, seminţele de chimin şi şunca tocată. Se asezonează cu sare şi piper. Se formează chiftele aplatizate şi se prăjesc în uleiul cald.

Reţetele lui Anelis-Chiftele din peşte

O mâncare savuroasă, simplă şi delicioasă.

Ingrediente: 700 gr peşte, 100 gr fulgi de porumb zdrobiţi sau pâine, 80 gr parmezan, 2 ouă,

o linguriţă cimbru, 4 căţei de usturoi presaţi, sare, piper, frunze de pătrunjel verde tocate.

Peştele se taie bucăţi mici şi se amestecă cu ingredientele enumerate. Se asezonează cu sare

şi piper.  Se fac chiftele de mărime potrivită, rotunde, sau aplatizate şi se dau prin făină.Se prăjesc

în ulei fierbinte 5-7 min. Se pot coace şi în cuptor în tava tapetată cu hârtie de copt dar atunci în

compoziţia de chiftele se adaugă 3 linguri de ulei.Se servesc cu cartofi pai si sos de iaurt cu usturoi.

Reţetele lui Anelis-Tort de ciocolată cu fructe de pădure

 

Un alt tort delicios de ziua indragostitilor. Pe cât de simplu pe atât de bun.

Ingrediente blat: 10 ouă, 10 linguri făină, 10 linguri ulei, 10 linguri zahăr, 1 praf de sare, 1 plic praf de copt, 1 plic zahăr vanilat, 1 lingură cogneac.

Albuşurile se bat cu un praf de sare, se adaugă treptat zahărul şi restul ingredientelor. Se coace în tavă rotunda de tort timp de 20-30 min.

Ingrediente cremă: 400 gr smântână dulce, 400 gr ciocolată, 1 lingură cogneac.

Se amestecă pe baie de aburi şi se introduce la frigider până se întăreşte. Tortul se taie în trei, fiecare foaie se însiropează cu sirop de zahăr ars şi se unge cu cremă. Tortul se ornează cu fructe de pădure după preferinţe.