Transmisiuni LIVE

 


 
 

TETAROM


 

Ne gasiti pe Facebook.

Premierul Dacian Cioloș a vorbit la Summitul ASEM despre rolul României în proiectele de interconectare dintre Europa și Asia

Premierul Dacian Cioloș a vorbit la Summitul ASEM, care a avut loc în Mongolia, la Ulan Bator, despre rolul României în cadrul proiectelor de interconectare dintre Europa și Asia, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului transmis, sâmbătă, AGERPRES.
Discuțiile din cadrul summitului s-au concentrat pe tema "20 de ani de ASEM: un parteneriat pentru viitor prin conectivitate", participanții evaluând progresele înregistrate de la ultima reuniune și stabilind direcțiile de cooperare în următorul deceniu.
Premierul Dacian Cioloș a avut o intervenție referitoare la promovarea parteneriatului în cadrul ASEM pentru o mai mare conectivitate, unde a prezentat argumentele în favoarea transformării României într-un punct nodal pentru proiectele de interconectare dintre Europa și Asia, fie că este vorba despre infrastructura de transport de mărfuri, de energie, despre comunicații sau relații interumane și culturale. Prim-ministrul a evidențiat avantajele conferite de poziția geografică a României și legătura prin fluviul Dunărea.
În cadrul sesiunii în format restrâns a șefilor de delegații, dedicată discutării aspectelor principale de pe agenda internațională și, în principal, măsurilor pentru combaterea terorismului, premierul Dacian Cioloș a promovat inițiativa României de înființare a unui Tribunal Internațional pentru condamnarea crimelor terorismului, se arată în comunicatul Guvernului.
Cititi continuarea articolului pe www.agerpres.ro

Tentativa de LOVITURA de Stat in TURCIA!

 

ULTIMA ORA

Anunț de ultimă oră: lovitura de stat a eșuat! Stare de alertă în Turcia după ce la Ankara și în Istanbul au fost raportate focuri de armă. Conform SURSELOR, o parte dintre generalii turci ar fi confirmat că e vorba de o lovitură de stat împotriva dictatorului peședinte. Premierul turc a declarat că se va răspunde cu forța contra forței, iar preşedintele Erdogan le-a cerut oamenilor să iasă în stradă şi să vină în sprijinul său.

VOM REVENII CU EVENIMENTELE DIN TURCIA.

Tentativa de LOVITURA de STAT in TURCIA!

 

Sunt 60 de morti. Au fost retinuti 750 ofiteri, inclusiv generali .

 

CRONOLOGIE EVENIMENTE

 

Ora 8.00 Ministrul Justitiei Bekir Bozdag a anuntat ca 754 de persoane, in principal ofiteri ai armatei, au fost retinute, sub acuzatia de lovitura de stat. Anterior, ministerul de Interne anuntase 336 de retineri, fiind mentionata o "organziatie terorista gulenista". Potrivit CNN Turk, printre cei retinuti s-ar numara mai multi generali si 29 de coloneli.

07:50 Cel putin 60 de oameni si-au pierdut viata la Ankara si sase la Istanbul in tentativa de lovitura de stat. Alte 150 de persoane au fost internate la Istanbul, dupa ce au fost ranite. Majoritatea victimelor sunt civili.

Erdogan, care se afla in vacanta la Marea Egee cand a fost lansat puciul, a zburat la Istanbul in cursul noptii si a aparut pe posturile de televiziune inconjurat de sustinatori, pe aeroportul pe care rebelii nu au reusit sa il securizeze.

Tentativa de lovitura de stat a fost “un act de tradare”, iar cei responsabili vor plati un pret greu, le-a spus el ulterior reporterilor, intr-o conferinta de presa convocata in graba. El a precizat ca au inceput deja arestari in randul ofiterilor si ca acestea vor permite o curatare a armatei.

Mai mult, el sustine ca a fost vizat de o tentativa de asasinare si a anuntat ca hotelul in care fusese cazat a fost bombardat.

06:50 Erdogan s-a folosit de internet si a cerut sprijinul simpatizantilor sai. Apoi, ar fi decolat spre Germania, sa ceara azil, dupa o presupusa tentativa de aterizare esuata la Istanbul. Intre timp, informatiile au iscat iadul la Ankara. 17 politisti ar fi murit in conflictele armate, potrivit agentiiilor de presa locale.

Tancurile au flancat cladirea Parlamentului din capitala Turciei, asaltata de bombe. S-a tras asupra civililor din strada, care s-au tarat in genunchi pentru a scapa cu viata. Presa internationala vorbeste despre un elicopter militar doborat de un F16 si despre starea generala de haos. Cu magazine devastate in goana dupa alimente si spaima teribila. Inclusiv in randul cetatenilor romani blocati pe teritoriul Turciei, care si-a inchis granitele, peste noapte.

Focurile de arma si bombardamentele au semanat panica ore in sir pe strazile din Istanbul si Ankara. Totul a plecat de la anuntul facut de un grup din armata turca, spre miezul noptii. Militarii sustineau ca au preluat puterea. Seful Statului Major si mai multi oficiali ar fi fost luati ostatici. Iar ambele poduri de pe Bosfor au fost inchise. Lumea a iesit sa protesteze.

Accesul la Facebook, Twitter si Youtube a fost restrictionat imediat, asa cum s-a mai intamplat in Turcia in momente de cumpana. In acelasi timp au aparut informatii cum ca elicopterele militare survoleaza atat Istanbulul, cat si Ankara si trag in oameni.

In capitala, gruparea militara rebela a preluat controlul asupra televiziunii de stat si a anuntat ca impune legea martiala drept raspuns la regimul Erdogan. Mai multe tancuri au plecat spre sediul Parlamentului, care a fost bombardat si de la sol si din aer, se pare, in timp ce demnitarii erau inauntru.

Presedintele a apelat - surprinzator pentru cenzura la care sunt supuse institutiile media din Turcia - la FaceTime pentru a trimite un mesaj poporului. Erdogan a vorbit apoi dintr-un loc nedivulgat publicului.

"Suntem alaturi de oamenii iesiti in strada, in toate orasele. Impreuna, le vom da o lectie celor care au planuit aceasta lovitura"

Seful statului a decolat spre Istanbul. Nu a putut ateriza, aeroportul fiind sub controlul rebelilor militari. S-a zvonit ca aeronava prezidentiala s-ar fi indreptat spre Germania.

In strada, turcii continau sa iasa cu miile in zonele fierbinti, chemati si de cei din randul bisericii. Care cereau revolta impotriva rebelilor. S-a protestat in piata Taksim din Istanbul ori pe strazile din Ankara, unde oamenii au fost atacati...inclusiv din elicoptere.

Initial s-a vorbit despre 17 politisti ucisi, insa spre dimineata agentiile de presa itnernationale au relatat ca sunt 42 de morti, in urma schimburilor de focuri. Un elicopter in care s-ar fi aflat capii loviturii de stat ar fi fost doborat de un avion F16.

Dupa ore intregi de haos, televiziunea turca si-a reluat emisia, iar un post privat a aratat imagini cu soldati arestati de politie. 120 de militari ar fi fost, in total.

02:55 Guvernatorul Istanbulului si purtatorul de cuvant al serviciilor de informatii turce au declarat ca tentativa de lovitura de stat a fost respinsa. Comandantul Armatei a 3-a, ce are cartierul general la Istanbul, a emis un ordin televizat ca toate trupele sa se intoarca in baraci. Potrivit postului de televiziune TRT, patru militari au fost arestati pentru tentativa de lovitura de stat, inclusiv unul de rang inalt. Anterior, agentia de presa Anadolu a anuntat ca in spatele tentativei se afla un fost general indepartat recent din functie de Guvernul de la Ankara.

02:50 Cladirea Parlamentului de la Ankara a fost bombardata sambata la primele ore, in contextul desfasurarii unei tentative de lovitura de stat in Turcia, informeaza Reuters, care citeaza agentia de presa oficiala Anadolu. Potrivit postului de televiziune Fox News, proiectilele au fost lansate de catre un elicopter.

02:40 Ministrul turc al justitiei Bekir Bozdag a declarat in cadrul unui interviu la televiziune ca membri ai miscarii loiale clericului Fethulah Gulen au fost implicati in tentativa de lovitura de stat militara care este in desfasurare in tara, relateaza Reuters. Situatia este foarte confuza in Turcia, dupa ce o factiune a armatei a anuntat ca a preluat puterea, in timp ce presedintele si premierul dau asigurari ca guvernul controleaza situatia.

02:35 Premierul turc, Binali Yildirim, a declarat sambata dimineata ca unii dintre liderii loviturii de stat au fost arestati, transmite agentia EFE. "Mai multi pucisti au fost arestati. Democratia va invinge" - este mesajul transmis de seful executivului de la Ankara. "Noaptea aceasta Turcia este treaza si in strada. Poporul ne-a dat puterea si numai el ne va inlatura", a mai spus el. In acelasi timp, postul CNN Turk a anuntat ca militarii s-au retras de la aeroportul Ataturk din Istanbul, unde se afla mii de manifestanti ce se opun loviturii de stat.

02:15 Zaman Romania relateaza ca cei din randul moscheilor ii cheama pe turci in strada.

02:10 Avioane de lupta F-16 au doborat un elicopter militar, in care s-ar fi aflat sustinatori ai loviturii de stat din Turcia, anunta postul NTV citat de ITV. Operatiunea ar fi avut loc deasupra Ankarei.

02:02 Armata turca a deschis focul asupra multimii stranse in Istanbul, pentru a protesta fata de lovitura de stat, a declarat un fotograf AFP aflat la fata locului, care evoca mai multe victime.

02:01 O factiune din armata turca a preluat controlul unor tancuri si le-a ordonat fortelor pe care le controleaza sa ocupe strazile dar acestea nu au reusit sa faca acest lucru in multe zone, a declarat vineri un oficial guvernamental de rang inalt, relateaza Reuters. Oficialul citat a spus ca insecuritatea va continua in urmatoarele 24 de ore, dar ca tentativa de lovitura de stat va fi dejucata si situatia va fi adusa sub control. El a recunoscut insa ca fortele de securitate se confrunta in continuare cu unele dificultati in unele sectoare din Ankara si Istanbul. Oficialul guvernamental da insa asigurari ca fortele loiale executivului incep sa redobandeasca controlul asupra elementelor care incearca sa rastoarne guvernul.

02:00 Elicoptere militare turce au deschis vineri noaptea focul asupra sediului din Ankara al Serviciului National de Informatii al Turciei, relateaza agentia de presa Anadolu, citata de Reuters.De asemenea, in centrul Ankarei au fost auzite doua explozii puternice.

01:50 Presa turca anunta ca schimburi de focuri de arma se aud in jurul Parlamentului si in zona palatului prezidential din Ankara. Ambele institutii sunt inconjurate de tancuri. Intre timp, un parlamentar a publicat pe Twitter o fotografie cu manifestanti in fata sediului Legislativului.

01:40 Elicoptere militare au deschis asupra sediului serviciilor turce de informatii si au lansat doua rachete asupra sediului televiziunii de stat TRT.

01:30 Potrivit unui oficial guvernamental turc, presedintele Recep Tayyip Erdogan este intr-o "locatie sigura", fara a oferi mai multe detalii, informeaza agentia DPA.

01:22 Focuri de arma au fost semnalate vineri noaptea la aeroportul international din Istanbul transmite Reuters.

01:20 Numerosi turci au inceput sa se stranga in piata Taksim, din Istanbul, in timp ce armata da o lovitura de stat la Ankara, relateaza The Guardian. “Restaurantele si magazinele se inchid, se intampla ceva in Piata Taksim, iar bulevardul Tarlabashi pare inchis”, a declarat jurnalistul The Guardian Ghaith Abdul-Ahad, aflat la Istanbul. “Masinile claxoneaza si conduc pe contrasens. Multi oameni merg spre si dinspre Taksim, exista un sentiment de agitatie, iar oamenii isi verifica telefoanele si asculta la radio”, a adaugat el.

01:15 Un inalt oficial turc a declarat ca nu pare sa existe un sprijin larg in cadrul armatei turce pentru tentativa de lovitura de stat in curs de desfasurare vineri noapte, informeaza Reuters. El nu a oferit mai multe detalii, dar comentariile sale se fac ecoul celor ale presedintelui Tayyip Erdogan, care a declarat mai devreme ca puciul este o incercare a unei mici factiuni din interiorul armatei si ca i se va pune capat in curand.

01:00 O explozie puternica s-a auzit in sediul televiziunii de stat de la Ankara, relateaza CNN Turk. Anterior, armata a anuntat ca a preluat controlul asupra televiziunii. Strazile din Ankara si Istanbul sunt impanzite de militari si de tancuri. Potrivit presei, in capitala tarii se dau lupte intre politie si militarii pucisti.

00:40 O televiziune turca a difuzat imagini cu Erdogan tinand o declaratie de presa prin face time. Spune ca este in control si ca ii va pedepsi pe liderii loviturii de stat. A denuntat lovitura de stat din partea minoritatilor din armata si a chemat poporul sa iasa in strada.  O sa trecem peste asta, a mai adaugat el.

00:30 Armata a anuntat intr-un comunicat citit la televiziunea nationala ca Turcia este “condusa in prezent de Consiliul Pacii, care va asigura siguranta populatiei”, relateaza Sky News.

00:24 Moscova cere Turciei sa evite o varsare de sange.

00:20 Toate zborurile de pe Aeroportul International Ataturk au fost anulate, a declarat vineri un martor pentru Reuters, dupa ce armata a anuntat ca a preluat controlul asupra Guvernului.

00:10 Armata turca a anuntat ca impune legea martiala in tara, a preluat controlul asupra televiziunii de stat TRT si a anuntat restrictii de circulatie, relateaza Reuters.

00:08 Presa turca anunta ca mai multi militari au intrat in sediul partidului de guvernamant, AKP, din Istanbul si au cerut oamenilor sa plece, relateaza Sky News.

00:05 Cel putin un elicopter a deschis focul la Ankara, unde o lovitura de stat de este in curs, martori vorbesc de lupte intre armata si politie, iar presa scrie ca s-ar fi auzit o explozie.

00:04 Podurile de peste stramtoarea Borsfor au fost inchise, iar orasul este survolat de elicoptere militarae care zboara la joasa altitudine.

00:03 Pe strazi circula tancuri, iar mai multe ciocniri ar fi avut loc intre militarii pucisti si politie. Retelele de socializare si posturile de televiziune din tara au fost inchise. Armata a dat publicitatii un comunicat prin care a anuntat ca a preluat controlul in tara. Seful Statului Major si mai multi politicieni au fost luati ostatici.

00:02Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-ar afla la Bodrum, in concediu, si este in siguranta, au declarat surse apropiate Presedintiei. El urmeaza sa faca o declaratie in legatura cu lovitura de stat din tara

00:00 Seful Statului Major Interarme turc a fost luat ostatic de armata si dus la o baraca militara, in cursul tentativei de lovitura de stat din tara, relateaza Sky News. Potrivit militarilor, mai multi lideri politici ar fi in arest.

ORA 23:50 Armata turca a anuntat ca a preluat puterea in Turcia pentru a restabili ordinea si mentine drepturile omului, potrivit unui comunicat citat de canalele TV turce, informeaza Reuters si DPA. Intr-un comunicat trimis prin e-mail si citat de canalele TV din Turcia, armata a declarat ca toate relatiile externe existente ale Turciei vor fi mentinute si statul de drept va ramane prioritar.

Reacţiile oficialilor români la atentatul din Franţa. Iohannis: Teroarea a lovit din nou. Actele de cruzime trebuie stopate / Cioloş: România, alături de poporul francez

Preşedintele Klaus Iohannis condamnă ferm atacul de la Nisa, arătând că actele de cruzime trebuie stopate şi putem face asta doar uniţi împotriva celor care nu au nicio justificare pentru faptele lor.
''Condamn ferm atacul înfiorător care a avut loc azi noapte la Nisa, de Ziua Naţională a Franţei. Teroarea a lovit din nou poporul francez, a lovit din nou Europa. O zi de sărbătoare s-a transformat într-una de doliu, după ce o mână criminală a curmat vieţile a zeci de oameni şi a lăsat în urmă peste o sută de răniţi. Flagelul terorismului trebuie combătut, actele de cruzime trebuie stopate şi putem face asta doar uniţi împotriva celor care nu au nicio justificare pentru actele lor. Transmit condoleanţe familiilor victimelor şi multă putere celor răniţi! România este alături de Franţa în aceste clipe îngrozitor de dureroase'', a scris vineri şeful statului pe Facebook.
 
Cititi continuarea articolului pe www.mediafax.ro

Vicepremierul Vasile Dîncu: România trebuie conectată cât mai puternic la Europa și la o mentalitate pentru un alt secol

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, miercuri, referindu-se la cazul de sclavie din Argeș, că România trebuie conectată cât mai puternic la Europa și la o nouă mentalitate, adăugând că este nevoie de construcția unui model social.
"Ne-am obișnuit cu abuzurile, oamenii de foarte multe ori, cred, în anumite zone, s-au obișnuit cu asta. Din păcate, după 25 de ani ne-am pierdut empatia, iubirea față de semeni, solidaritatea cu ceilalți. Poate, câteodată, reacționează și frica (...). România trebuie conectată cât mai puternic la Europa, conectată cât mai mult la o mentalitate pentru un alt secol și asta înseamnă școală, asta înseamnă colectivitate pentru că sigur satul acela era izolat (...), pentru că la capete din astea de lume se pot petrece asemenea atrocități. Este regretabil că se întâmplă asta și este rușine pentru noi. Cred că trebuie să revenim la un model social și la construcția unui model social, fie că suntem de stânga, că suntem de dreapta. Sunt niște lucruri necesare în România, trebuie să le facem și le-am început în acest Guvern, dar nu o să putem face noi totul. Trebuie, în primul rând, să ne uităm ce putem face pentru cei mai săraci oameni (...) Trebuie să vedem care sunt cele mai bune metode pentru fiecare grup în parte, să vedem, de exemplu, cum putem folosi de la fondurile europene la banii noștri cele 47 de măsuri sociale pe care le-am lansat în pachetul anti-sărăcie", a spus Vasile Dîncu la Realitatea TV.
 
Cititi continuarea articolului pe www.agerpres.ro
 

Coroana revine pe stema României. Iohannis a promulgat legea care modifică însemnele oficiale

Coroana pe capul acvilei de aur din stema României va reveni în însemnele oficiale, preşedintele Klaus Iohannis promulgând luni proiectul de lege care obligă autorităţile publice să facă această modificare în stemele şi sigiile existente, până la data de 31 decembrie 2018.
"Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan", prevede legea promulgată de şeful statului.
Până la data de 31 decembrie 2018, an în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, autorităţile publice au obligaţia să înlocuiască stemele şi sigiliile existente în prezent cu noile modele ale acestora. Până la data respectivă, cele două modele de stemă a României şi respectiv de sigiliu al statului pot fi folosite în continuare, în paralel.
Monedele şi bancnotele emise de Banca Naţională a României, anterior datei de 31 decembrie 2018, vor continua să circule şi după această dată, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stema nouă.
În expunerea de motive a legii, iniţiatorii susţin că prezenţa coroanei pe stema României este un simbol al "independenţei, suveranităţii şi unităţii statului".
Proiectul de modificare a Legii nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL, PSD şi ALDE a fost adoptat pe 8 iunie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Sursa : MEDIAFAX