Transmisiuni LIVE

 

Ne gasiti pe Facebook.

Modificarea Legii privind exercitarea profesiei de avocat, promulgată de președintele Iohannis

 
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea și completarea Legii 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, informează Administrația Prezidențială.
În ianuarie, Curtea Constituțională a României a respins ca neîntemeiată o obiecție de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea privind modificarea și completarea Legii 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
"S-a respins ca neîntemeiată, socotind majoritatea care am dat această soluție că textele din lege reușesc să facă un echilibru între dorința de a ocroti dreptul de apărare a celui apărat de avocat, relația specială care există între ei, dorința de a-l apăra și pe avocat, dar și interesul societății", declara atunci președintele CCR, Valer Dorneanu.
Dorneanu preciza că excepția de neconstituționalitate privea acte de percheziție legat de faptele care au făcut obiectul contractului de asistență juridică. "Se referea la faptul că există posibilitatea unor acte de percheziție cu privire la faptele care au făcut obiectul contractului de asistență juridică și a obligației avocatului de a sesiza când este vorba despre niște infracțiuni foarte grave", a spus Dorneanu.
 
Cititi mai multe pe www.agerpres.ro

Proiect de lege pentru revenirea la votul în două tururi pentru alegerea primarilor, depus în Parlament

 
Liberalii au depus, la Senat, un proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi, susţinând că scrutinul într-un singur tur cu votul majorităţii celor prezenţi la urne este „o soluţie total greşită” şi nu oferă legitimitate „gospodarului comunităţii".
“Este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate. Dacă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemnează în procesul verbal încheiat de biroul electoral de circumscripţie, se organizează un al doilea tur de scrutin”, potrivit proiectului care modifică Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
La al doilea tur de scrutin, care are loc la două săptămâni de la primul tur, participă numai candidaţii clasaţi pe primele două locuri, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj, potrivit proiectului de lege depus de parlamentarii liberali.
“În al doilea tur de scrutin este declarat primar candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. Pentru funcţia de primar, centralizarea voturilor se va face de către biroul electoral de circumscripţie”, prevede iniţiativa legislativă.
Alegerea primarului într-un singur tur, cu votul majorităţii celor care se prezintă la vot, “este o soluţie legislativă total greşită”, susţine deputatul PNL Victor Paul Dobre, în expunerea de motive a proiectului de lege.
...
Cititi continuarea articolului pe www.mediafax.ro
 

Dacian Cioloș: Confirm decizia mea să nu fac pasul spre Uniunea Salvați România

 
 
Fostul premier Dacian Cioloș susține că decizia sa este să nu se înscrie în Uniunea Salvați România (USR) și afirmă că a ajuns la această concluzie "după primele discuții avute cu Nicușor Dan".
"Vreau să confirm că decizia mea este să nu fac pasul spre Uniunea Salvați România. De altfel, este o concluzie la care am ajuns încă înainte de a apărea toate speculațiile, înainte de înființarea acelei comisii de negociere în USR, de pozițiile și de reacțiile din ultimele zile. Este o decizie pe care am luat-o după primele discuții avute cu Nicușor Dan, pe care i-am și comunicat-o acum mai bine de o săptămână, când mi-a prezentat opinia sa clară în calitate de președinte al partidului", scrie Cioloș pe Facebook.
Fostul prim-ministru mai spune că are alături de el colaboratori din echipa guvernamentala de anul trecut, oameni lângă care a "construit politici de care România are și va avea nevoie, oameni care (...) mai pot face încă multe lucruri bune pentru țară".
"Nu s-a pus niciodată problema ca eu sa negociez pentru mine o poziție sau alta în USR, așa cum reiese din unele poziții publice. Discuțiile s-au purtat în jurul unui posibil proiect comun între aceasta echipa și USR. Discuțiile cu președintele USR le-am purtat întotdeauna cu deschidere, cu bună credință, concentrându-mă pe ceea ce putem construi împreună. Nu voi fi eu vreodată cel care să vrea să dea pe cineva la o parte, să vrea să vină la o masă deja așezată sau să culeagă roadele muncii altora", mai scrie Dacian Cioloș.
...
Cititi mai multe pe www.agerpres.ro

Preşedintele Klaus Iohannis nu se grăbeşte să pună şef la SIE

 
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că nu se grăbeşte numească un nou director la SIE, însă va discuta despre acest subiect cu majoritatea parlamentară, înainte ca propunerea să fie făcută publică.
Preşedintele Klaus Iohannis nu se grăbeşte să pună şef la SIE (Imagine: Alexandru Dobre/ Mediafax Foto)
”Parlamentul după, cred că nici 7 luni, a reuşit să vacanteze postul. Da, la momentul potrivit voi face o propunere. Am de gând să discut cu majoritatea parlamentară înainte să facă publică propunerea pe care o voi face”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului s-a declarat însă mulţumit de modul în care îşi desfăşoară activitatea şeful interimar al SIE.
”Sunt foarte mulţumit de activitatea domnului general Predoiu, dar este director interimar şi este nevoie de un director civil”, a spus preşedintele.
 
Cititi continuarea articolului pe www.mediafax.ro
 

România trimite 120 de militari la Grupul de luptă NATO din Polonia/ Planul de înzestrare a armatei şi obiectivele pentru Summitul NATO, aprobate de CSAT

 
Înzestrarea armatei române în contextul alocării a doi la sută din PIB a reprezentat subiectul principal pe ordinea de zi a şedinţei CSAT de marţi, Consiliul stabilind şi obiectivele României la Summitul NATO de la Bruxelles.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că a aprobat participarea României la Grupul de luptă pentru asigurarea prezenţei înaintate consolidate a NATO din Polonia, cu o subunitate formată din 120 de militari.
"Vineri am aprobat, după consultarea membrilor CSAT, participarea României la Grupul de luptă pentru asigurarea prezenţei înaintate consolidate a NATO din Polonia. Astfel, începând cu anul 2017, ţara noastră va fi prezentă cu o subunitate la nivel de companie, cu un efectiv total de 120 de militari, cu capabilităţile aferente, aşa cum, de altfel, ne-am angajat la Summitul NATO de la Varşovia din 2016. Acest grup de luptă are rolul de a contribui la asigurarea securităţii, complementar forţelor naţionale de apărare, în situaţii de criză sau de conflict. Am informat Parlamentul României în această chestiune", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, după şedinţa CSAT.
 
Cititi continuarea articolului pe www.mediafax.ro