O piaţă din Curtea de Argeş va purta numele Reginei Ana

O piaţă din Curtea de Argeş, recent inaugurată, unde se vor desfăşura evenimentele cultural-artistice ale municipiului, va purta numele Majestăţii Sale Regina Ana.
Propunerea ca o piaţă recent inaugurată în Curtea de Argeş să poarte numele Reginei Ana a fost a edilului municipalităţii. Decizia va fi adoptată la finele lunii august, atunci când se va întruni Consiliul Local.
"E o idee foarte bună, despre care ne-a comunicat domnul primar Constantin Panţurescu. Evident că suntem de acord ca numele pieţei să fie Regina Ana. Aşa se procedează în istorie. După moartea unei personalităţi, numele acesteia este purtat de o stradă, o clădire sau, în cazul de faţă, o piaţă unde se vor desfăşura de acum înainte multe evenimente importante ale municipiului Curtea de Argeş", a declarat, pentru MEDIAFAX, Ştefan Dumitrache, managerul Muzeului Municipal Curtea de Argeş.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro