trandafiri

APIA a emis până joi ordine de plată pentru 96,63% din totalul de 944.075 cereri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a emis până joi, 18 august, ordine de plată pentru 96,63% din totalul de 944.075 cereri unice de plată aferente Campaniei 2015, reprezentând un număr de 912.296 (pentru cel puțin o schemă de plată), potrivit unui comunicat al instituției.
"Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că ieri, 18 august 2016, la sediul instituției a avut loc o videoconferință condusă de domnul ministru Achim Irimescu, la care a participat conducerea aparatului central și a centrelor județene ale Agenției, în care a fost a analizat în detaliu fiecare județ în parte, stadiul autorizării și al plăților efectuate pentru cererile unice de plată. Cu această ocazie directorii executivi ai centrelor județene și-au asumat termenele până la care vor finaliza autorizarea plăților pentru cererile de plată fără probleme deosebite care țin de dezvoltarea aplicației sau de necesitatea clarificărilor cu fermierii pentru erorile depistate. Termenele asumate se întind cel mult până la jumătatea săptămânii viitoare, în funcție de numărul de dosare din fiecare județ, cu condiția să nu apară erori informatice", se spune în comunicat.
 

Piața bunurilor de folosință îndelungată a crescut cu 15,5% în T2; cea de IT a scăzut cu 14% (studiu)

Piața de bunuri de folosință îndelungată din România a crescut, în trimestrul al doilea, cu 15,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 529 milioane de euro, însă piața IT a consemnat o scădere cu 14%, se arată într-un studiu al GfK.
"Piața de electronice a însumat 87 de milioane de euro în T2 2016, cu o creștere de peste 30% față de același trimestru al anului 2015. Cea mai mare categorie a sectorului — televizoarele cu ecran plat — a crescut cu aproape 34%, înregistrând vânzări de 76 de milioane de euro. Boxele portabile au avut o performanță bună, în timp ce DVD playerele și sistemele de navigație au continuat să scadă. În T2 2016, piața foto a înregistrat o valoare de 5 milioane de euro, cu o scădere de 18% față de T1 2016', menționează sursa citată.
Potrivit studiului GfK Temax, electrocasnicele mari au crescut cu aproape 31% în al doilea trimestru al 2016, față de aceeași perioadă a anului trecut. Aparatele frigorifice au crescut cu mai mult de 25%.
Cititi continuarea articolului pe www.agerpres.ro
 

Anca Dragu, ministrul Finanţelor: Cea mai mare creştere a PIB din UE, cea din România, este sustenabilă

România se clasează, din punct de vedere al creşterii PIB în trimestrul II, pe primul loc între cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, urmată de Slovacia, cu 3,7% şi pe trei Spania cu 3,2%, creşterea fiind, în opinia ministrului Finanţelor, sustenabilă.
Produsul Intern Brut a crescut cu 6% pe seria brută şi cu 5,9% pe seria ajustată sezonier, în trimestrul II din 2016 faţă de perioada similară din 2015. Şi în ceea ce priveşte creşterea economică în trimestrul doi din 2016 faţă de primul trimestru al anului, România s-a situat tot pe primul loc în UE. Produsul Intern Brut a fost, în termeni reali, cu 1,5% mai mare în trimestrul II din 2016, faţă de trimestrul I din 2016. Rezultate bune au mai înregistrat Ungaria cu 1,1% şi Polonia şi Slovacia, cu 0,9%.
"Cifrele venite astăzi de la INS confirmă şi chiar depăşesc estimările noastre. Creşterea economică este una sustenabilă, bazată pe un avans cu 15% al cheltuielilor cu investiţiile, cu 9% al construcţiilor în trimestrul al II-lea şi realizată în condiţiile unei reduceri a cresterii comerţului cu amănuntul. Serviciile pentru întreprinderi şi-au amplificat creşterea de la 7,8% în trimestrul I la 9,5% în trimestrul al II-lea. Asta arată că nu e o creştere bazată doar pe consum, ci şi pe investiţii şi că temerile legate de o posibilă revenire la perioada anterioară crizei nu sunt întemeiate", a declarat ministrul Finanţelor, Anca Dragu.
 
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

INS: Inflația anuală a rămas în teritoriu negativ în iulie, la minus 0,8%

 
Inflația anuală rămâne în teritoriu negativ și în luna iulie, la minus 0,8%, fiind în scădere de la minus 0,7% în iunie, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS).
"Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 0,8% în luna iulie 2016 comparativ cu luna iulie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) scăderea a fost de—0,3%", arată INS.
În luna iulie 2016, ponderea mărfurilor și serviciilor care au înregistrat o scădere a prețurilor, comparativ cu iulie 2015, este de 46,1%, cele care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0 — 2,5% dețin o pondere de 41,2%. Mărfurile și serviciile ale căror prețuri au crescut cu mai mult de 2,5% dețin o pondere de 12,7%.
Cititi mai multe pe www.agerpres.ro
 

Logan, Duster și Sandero, în top 25 al celor mai bine vândute modele în Rusia

 
Duster, Logan și Sandero s-au situat în iulie în topul celor mai bine vândute 25 de modele în Rusia, conform datelor publicate luni de Association of European Businesses (AEB), însă livrările de autoturisme și vehicule comerciale ușoare pe această piață au scăzut cu 16,6%, la 109.410 unități, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia și al deprecierii rublei, transmite Reuters.
Luna trecută, pe primul loc în topul celor mai bine vândute modele în Rusia s-a situat Solaris de la Hyundai (7.904 vehicule), urmat de Rio de la Kia (7.632 de unități), Lada Granta (6.334 unități) și Lada Vesta (5.198 vehicule), ambele fabricate de AvtoVAZ, Polo de la Volkswagen (4.135) și Duster, cu 3.094 de vehicule. Pe locurile 10 și 13 se află Logan și Sandero, cu 2.501 și, respectiv, 2.054 de vehicule. Duster, Logan și Sandero sunt fabricate de Renault.
Declinul vânzărilor auto în Rusia va fi dublu în acest an față de precedentele estimări, după performanța slabă din primul semestru al anului, a estimat luna trecută Joerg Schreiber, președintele Association of European Businesses. Livrările de autoturisme și vehicule comerciale ușoare vor scădea în 2016 cu 10%, la 1,44 milioane de unități, a anunțat șeful AEB, care anterior previzionase un declin de sub 5%, la 1,53 milioane de vehicule.
În primele șapte luni din 2016 au fost vândute în Rusia 781.605 de autoturisme și vehicule comerciale ușoare, în scădere cu 14,4% față de perioada similară din 2015.
În perioada ianuarie — iulie 2016, pe primul loc în topul celor mai bine vândute mașini în Rusia s-a situat Solaris, de la Hyundai (53.834 vehicule), urmat de Lada Granta (50.301 unități) de la AvtoVAZ, Rio — de la Kia (47.086 unități), Lada Vesta (28.092 vehicule) de la AvtoVAZ și Duster — de la Renault, cu 26.400 vehicule. Pe locurile 10 și 12 se află Logan și Sandero, cu 16.331 și, respectiv, 15.552 vehicule.
Sursa : AGERPRES