Zilele Clujului


 

 

 


 

Ne gasiti pe Facebook.

O melodie duminica - Andra - La Refren

O melodie duminica - Andra - La Refren

Pentru o ecologie a sacrului

 „Toate întrebările converg spre aceeaşi problemă: cum se poate introduce realitatea sacrului într-o societate desacralizată ca a noastră? (Căci noţiunile, simbolismul, teoriile privind sacrul pot fi comunicate, discutate – fără ca interlocutorii să fie confruntaţi cu sacralitatea ca atare).” Mircea ELIADEJurnal

Prezentând diferite ritualuri de iniţiere, Mircea Eliade preia o descriere a iniţierii papuaşilor din Noua Guinee care construiesc o păpuşă monstruoasă de rafie, numită Kaiemunu. „În timpul iniţierii – spune Eliade – novicele trebuie să intre în burta monstrului. Dar în prezent semnificaţia iniţiatică a acestui act s-a pierdut. Băiatul intră în Kaiemunu în timp ce tatăl său mai lucrează pentru a termina construcţia” (s.n.). Această realitate este extrem de semnificativă în sensul în care, pe de o parte, dovedeşte că omul poate uita esenţialul, iar pe de alta, că resturile lui, „ambalajul”, continuă să rămână, ca îndeplinire formală, fără semnificaţie, a unui ritual. Dacă acest lucru se întâmplă într-o societate primară, e de presupus că, într-o societate derivată sau de mai multe ori derivată ca cea actuală, el e mult mai „poluant”.

Dar cum se constituie acest reziduu religios’?

Ritualul de iniţiere punea un accent deosebit pe păstrarea secretului, adică pe nedezvăluirea de către cel ce a fost iniţiat a scenariului parcurs în timpul iniţierii şi a mijloacelor întrebuinţate – de exemplu, construirea colibei de iniţiere, folosirea bull roares-urilor etc. Se ştie că dezvăluirea secretului atrăgea pedeapsa cu moartea. Care era sensul acestei stricteţi ? Iniţierea se baza pe un scenariu premeditat şi aplicat de un strămoş mitic. Nu ne putem gândi acum, după atâtea studii asupra societăţilor arhaice, decât la faptul că inventatorul scenariului de iniţiere fusese un iniţiat spontan care a încercat să aplice organizat ceea ce trăise natural, să creeze un adevărat „simulator” al experienței inițiatice. Dacă naşterea gândirii umane e identificabilă ca trăire proiectivă ce anticipează mereu la modul imaginar acţiunea şi roadele ei – o existare într-un spaţiu virtual - , se intâmplă ca această anticipare să descopere moartea reală – cea mai veche urmă textuală a acestei descoperi o constituie acel sfâşietor „Muri-voi oare şi eu? Oare nu mă aşteaptă aceeaşi soartă ca şi pe Enkidu ? / Spaima mi s-a cuibărit în inimă:/ înspăimântat de moarte, rătăcesc prin pustiu” din Epopeea lui Ghilgameş – ceea ce duce la o criză existenţială care pune sub semnul deșertăciunii toate valorile proiective. Anticiparea mortalităţii reale este dezvăluirea unui scandal logic, coincidenţa contrariilor ca trăire a morţii. Miracolul care se petrece – comparabil cu minunea care transformă pustietatea ultimei zi de toamnă în minunata primă zi de iarnă – e un salt de nivel care implică o mutaţie de sensibilitate ce are acces la firea lucrurilor, la Unicul manifestat în toate, integrând individul disperat de finitudinea lui în miezul unui real etern întru efemer, continuu prin chiar discontinuitatea lui. Această transmutaţie, ce ţine poate de legile subtile ale unei cuantici spirituale, trecere de la eu la sine, un sine care are acces la sinea lucrurilor, şi care nu e străină nici de o asumare a logicii terţiului inclus, are darul mântuitor de a reînrădăcina făptura umană punând-o în contact cu Fiinţa. Conştienţi de obligativitatea disperării totale, iniţiatorii au gândit un scenariu care avea ca punct de trecere obligatoriu această disperare, iar secretul urmărea chiar neştiinţa novicelui, împiedicarea lui de a vedea scenariul ca un joc şi astfel de a rata realizarea mutaţiei existeniale. Secretul era o condiţie sine qua non a accesului la mister. Această mutaţie revelatoare nu are nimic reprezentaţionabil, nici măcar în Cuvânt - care nu e decât un reziduu simbolic – şi orice încercare de a o fixa îi trădează natura.

Uitarea esenţialului duce la o stocare a unor „ambalaje” religioase fără conţinut, la venerarea urmelor împlinirii religioase, urme care în religiile actuale sunt de natură textuală, şi la constituirea religiilor istorice. Stocarea acestor urme a dus la crearea unui sacru sintetic, alcătuit dintr-un fel de material plastic imaginar care a pus in locul disperării mântuitoare o speranţă, şi ea sintetică, şi care poate fi aglutiată în jurul unor frustrări mai degrabă personale şi sociale decât existenţiale. Preaplinul interior la care conduce revelaţia religioasă lasă loc unui gol interior orientat spre afară şi agresiv, gol care explică poate recrudescenţa violenţei în lumea modernă, dar şi premodernă. Văzute prin prisma lui Huntington, aceste aglutinări s-au constituit în uriaşe plăci tectonice „spirituale”, ale căror coliziuni vor implica seisme sociale la nivel planetar şi a căror origine stă într-o poluare mentală implicată de stocarea unor reziduuri religioase, de idolatrizarea unor forme, fie ele şi verbale, golite de fond. Chiar dacă aceste predicţii sunt discutabile, faptul că în locul împăcării de sine ce implică fraternizarea umană, religiile pot justifica violenţe ale unor grupuri sociale împotriva altora, e o dovadă dureroasă a pervertirii religioase în care trăim. O vulgară tribalizare în jurul unor semne moarte a luat locul unei înfrăţiri împlinite de accesul la nenumit.

Deconspirarea explicativă a secretului, promisiunea unei salvări proiectate într-un spaţiu utopic, fac din religii o organizată ratare a întâlnirii sacrului. Nu este desigur vorba de a „învinovăţi” religiile, ci de a constata că ele au pierdut scara spre cer, oferind, în locul unei mântuiri, o salvare amânată în care Adevărul e umbrit de cuvânt. Salvarea propusă e împinsă într-un paradis ulterior, de tip muzeal, dacă nu chiar hedonist, de aflat la capătul unei vieţi ce o aşteaptă ca pe o răsplată, iar nu ca pe o gratuitate eliberatoare. Instantaneitatea mântuirii e scindată şi secvenţializată, organizată de logica egotistă a unui om pentru care existenţa se confundă cu proiectul şi aşteptarea. Textualizarea, cu efectul ei de înţeles amânat, face din supranatural nu ceva de înfruntat şi asumat, ci de constrâns, de readus în hotarele unei gândiri cât se poate de terestre în aspiraţiile ei, o gândire ce ignoră că abia supraraţionalul e natural, e viu, şi cu adevărat raţional, iar raţionalul mărginit, o denaturare ce ne înjoseşte. Ocultismul renăscut nu face nici el altceva decât să împingă într-o zonă virtuală misterioasă ceea ce e de petrecut aici şi acum, în intima noastră realitate. Iniţiativele puritaniste, demitologizante, pot fi un semn al necesităţii reale a ecologizării sacrului dar, din păcate, şi acestea cad adesea pradă reprezentaţionalismului , a vitrificării semnului în locul misterului inefabil.

O ecologizare a sacrului nu presupune faptul de a construi soluţii, ci de a înlătura dăinuitoarele resturi, de a recunoaşte că sacrul nu poate fi nici fabricat şi nici stocat, că, pe cât de esenţială ne este întâlnirea cu el, pe atât de pernicioasă este idolatrizarea urmelor lui. Ceea ce s-ar cuveni a fi înțeles e faptul că, oricum am fi, credincioşi sau necredincioşi, suntem la fel de atei atâta vreme cât nu ne-a fost dat să trăim experienţa spirituală. Respiritualizarea umană ar trebui regândită din rădăcini, ca o împlinire asimbolică ce ţine de o educaţie spirituală nediscursivă, asimilabilă unei renaşteri despre care, împreună cu Nicodim, nu mai ştim nimic.

Marius Iosif (n. 25 martie 1953, Timişoara) – strănepot al poetului Şt. O. Iosif – este eseist, prozator, poet și traducător. A absolvit cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai (1979), iar în 2012 a obţinut titlul de doctor în filologie. A debutat în 1978, în revista Echinox. Publică periodic articole în publicații din România şi de peste hotare precum Vatra, Familia, Transilvania, Idei în dialog, Agora, Forum studenţesc, Filozofie magazine (Belgia & Olanda), Clipa (SUA). Este autorul a trei volume, Tragedie şi Haiku (1999), Petra (2000) și O ecologie a sacrului (2014). Din 2002 este membru al Uniunii Scriitorilor.  

Mozaic de Yin si Yang, recital de poezie, muzica si imagine, Casa Artelor, luni, 8 mai, ora 18.30

 
Excepția spectacolului »Mozaic de yin și yang» constă în ineditul mod de prezentare scenică a unui recital de poezie și muzică, în care totul surprinde. Sala e a publicului și a protagoniștilor deopotrivă, iar cadrul spațiului e completat vizual de  lucrările Lilianei Moraru.
Poeziile aparținând lui Constantin Rîpă și Inei Hudea, vor fi recitate de Ruslan Bârlea și Patricia Brad. Versurile se vor intersecta cu o muzică extrasă din opusul “5 Tablouri cu umbre(le)” de Constantin Rîpă, interpretate de Alice Bacalu, Sergiu Coltan și Alex Suciu, acompaniați la pian de Cornelia Cuteanu și Ioana Vetean.
Textul poeziilor cântate aparțin lui Marcel Mureșeanu, Sânziana Mureșeanu, și Constantin Cubleșan iar regia spectacolului va fi semnată de Ina Hudea.
Vă așteptăm la acest spectacol, liric prin excelență, luni 8 mai ora 18.30 la “Casa Artelor”, B-dul Eroilor nr 16, Cluj-Napoca. 
 

Cluj: Alain Delon, invitat special al TIFF 2017; actorul va primi ''Premiul pentru întreaga carieră''

 
Actorul francez Alain Delon, acum în vârstă de 81 de ani, unul dintre simbolurile cinematografiei europene, vine pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), care anul acesta va avea loc între 2 și 11 iunie.
''Figură emblematică a marelui ecran, starul francez a cucerit inimile publicului în epoca de aur a cinematografiei europene, fiind considerat unul dintre cei mai frumoși bărbați ai tuturor timpurilor. Pentru contribuția sa artistică excepțională, TIFF îi va acorda în acest an marelui actor Alain Delon Premiul pentru întreaga carieră. În onoarea sa, pe data de 9 iunie, Piața Unirii va găzdui o proiecție specială a filmului 'Afacerea Pigot' ( Pour la peau d'un flic, 1981)'', se arată în comunicatul TIFF, transmis miercuri AGERPRES.
Thriller-ul este regizat de Alain Delon, care joacă și rolul rol principal. Biletele pot fi cumpărate deja de pe www.biletmaster.ro și aplicația TIFF 2017.
''Mă bucur că și în acest an îi vom putea oferi publicului nostru drag o întâlnire excepțională cu o legendă a cinema-ului mondial. Alain Delon este un actor iubit, admirat de multe generații și cred că participarea lui la această ediție a festivalului va fi un moment de vârf, care va rămâne în inimile tuturor'', declară, potrivit comunicatului, Tudor Giurgiu, președintele festivalului.
Cu o carieră impresionantă și peste 100 de interpretări memorabile, actorul, producătorul, scenaristul și regizorul Alain Delon (81 de ani) aniversează anul acesta 60 de ani de la debutul său în cinematografie.
''Rocco și frații săi'' (1960), ''În plin soare'' (1960), ''Eclipsa'' (1962), ''Ghepardul'' (1963), ''Laleaua neagră'' (1964), ''Samuraiul'' (1967), ''Borsalino'' (1970), ''Notre histoire'' (1984) sau ''Pe cuvânt de polițist'' (1985) sunt doar câteva dintre filmele pentru care Alain Delon este considerat cel mai important actor francez al secolului XX.
 

"Europa, incotro ?" , dezbatere la Colegiul Academic, miercuri, 3 mai, ora 18.00

Universitatea "Babes-Bolyai" Cluj-Napoca, Rotary Club Cluj-Napoca si Rotary Club Bistrita-Nosa organizeaza dezbaterea cu tema "Europa, incotro ?" din ciclul "Dialoguri in cetate", dezbatere care va fi sustinuta de :
Dr.Nicolae Paun "La pas prin Uniune.Istorici in dialog"
Dr.Teresa-Brindusa Palade "Spiritul Europei, formalismul birocratic si menirea teleologica a filosofiei"
Dr.Marius Iosif "Penuria de sacru si nelinistea omului occidental"
Dr.Alexander Baumgarten "De ce ii ponegresc modernii pe medievali?"
Evenimentul va avea loc in Cluj-Napoca, miercuri, 3 mai , 2017 , incepand cu ora 18.00 la Sala Jean Monnet, str.Emmanuel de Martonne, nr.1, Colegiul Academic (fosta Casa Universitarilor).