TETAROM


 

Ne gasiti pe Facebook.

Si-ncet, incet o poveste se alcatuieste: "Note din zile" de Marius Iosif (XXXIII)

 
"Daca despre lucrurile care ne trebuie sau par sa ne trebuiasca credem ca stim cate ceva, chiar si atunci cand ignoram ca ne dorim cu ardoare lucruri care vor ajunge sa ne ruineza, despre rostul vietii insesi nu stim nimic si, ca sa fim sinceri, nici nu ne intereseaza, traind de pe o zi pe alta, alergand sa ne-mplinim dorintele, cum se intampla in aceasta lume a lacomiei si unde poate ca nevoia bolnava de a tot avea e semnul unui profund deficit de fiinta.
Se-ntampla insa sa fim opriti din alergarea noastra bezmetica de o intamplare neprevazuta si-abia atunci ne e dat sa intelegem ceea ce in mod obisnuit e de inteles, si anume ca simplul fapt de a exista e o minune, ca fiecare clipa e unica si viata noastra pretuieste ca loc in care se poate arata adevarul si frumusetea, ca loc al primirii miracolului ce ni se arata chiar aici, in acest prezent, cum ar fi un minunat rasarit de soare, inflorirea unei flori sau ganguritul unui copil. Si-asa intelegand, cum obisnuim sa fotografiem lucrurile frumoase vazute intr-o excursie, se face simtita nevoia de a nota imagini si ganduri din calatoria ce ne-a fost data- viata noastra. Si-ncet, incet o poveste se alcatuieste." (Marius Iosif) 
 
*
un om alungit în care interioritatea se constituie în jurul unui punct de fugă
alungirea gotică spre...
predica medievală târzie (trad. Reiner Maria Rilke)
chemare, alungare
Anticii simţeau nevoia imperioasă de a se apropia de obiectul pasiunii lor, a‑l vedea şi a‑l cuprind în braţe. Oamenii medievali, dimpotrivă, se fereau să se apropie prea mult de obiectul viselor lor, pentru ca pasiunea să nu‑şi piardă ţinta îndepărtată. (369)
apăruse imaginarul – mediatorul
spiritualizarea care joacă realitatea într‑un spaţiu virtual (cyber space) 
În antichitate, emoţia sufletească era totdeauna în raport cu forţa pe care o trezise: eroul antic plătea lovitura prin lovitură şi fiecare pas al său corespundea unei necesităţi vitale. Omul medieval simţea în el un prisos de forţe şi, în multe din acţiunile sale, ţinea seama de noţiunile înalte, dar abstracte, de onoare, credinţă şi mărinimie. Omul ieşise din starea de izolare mândră şi trăia în vii raporturi reciproce cu semenii săi, desfăşurând o continuă activitate şi mişcare. (369)
...izolarea figurilor, chiar în luptă la antici şi bizantini, artişti din perioada posterioară Renaşteri, înfăţişează figurile sub aspectul unor relaţii reciproce mai strânse, în cadrul unor scene pline de o mişcare impetuoasă. (370)
Risto apare pentru tradiţionalul furt de dimineaţă al mâncării lui Bob
lucrăm la una, la alta
telefon lui Silviu, are musafiri
îi spun că lucrez în „domeniul bancar”
adică, la vopsit bănci
*
citind despre arta flamandă în Alpatov
mi‑e dor de casă, de camera mea, de ordinea mea; am reuşit totuşi să‑mi păstrez dimineţile de lectură
Bernard, foarte amabil, îmi promite să mă ajute să pot lucra toamna viitoare la cules de mere în Belgia, chiar în apropierea casei lui
ce aiurea e această viaţă
să ajungi să lucrezi în alte ţări pentru a putea trăi în România 
dimineaţa cu rouă
aici în grădina Cristinei
aştept întâlnirea cu Jan Van Parys, poetul de care mă simt atât de apropiat
Inima mea e împovărată
de tine ca un pom împovărat 
de floare
stau aici şi nu‑nţeleg nimic
păsările‑şi văd de cuiburi
numai omul n‑are casă
după‑amiază la Diest
piaţeta oraşului cu terase
străzile înguste, cu magazine
întrăm la familia Lod
arhitect
frumoasa grădină, terasa şi veranda
seara vin la Cristina în vizită şi stăm până târziu în grădină
*
discuţia despre religie cu arhitectul Lod
despre biserici el spune că întâi vine tehnica şi‑apoi interpretarea
*
Bernard îmi spune că, dacă ar putea, ar sta vreo trei luni în Nepal
simt că viaţa se dezrădăcinează, că i‑am pierdut înţelesul
am înţeles că am pierdut sensul primar al existenţei, că trăim într‑o lume doar umană, o lume derivată
*
se luminează brusc
astăzi ar trebui să‑l întâlnesc pe Jan Van Parys
stau în această grădină
şi‑n curând nu voi fi decât o absenţă
iarba va continua să crească
lucrurile vor fi mai departe aici
iar eu voi lipsi
*
bătrâna săsoaică spunând: „Ce n‑aş da, dom’ doctor, să mai fiu o dată săracă!”
şi asta după ce și‑a realizat în Germania tot ce şi‑a dorit: casă, mobilă etc.
ce se întâmplă?
de ce această inconsistenţă a vieţii, această aerare a ei?
când totul devine uşor, viaţa însăşi devine o povară, lucrurile îşi pierd valoarea, se rarefiază, realitatea devine structurală
e un timp descărnat ce zboară într‑un ritm din care noi înşine lipsim
ordinea exterioară o ucide pe cea lăuntrică
*
din cele două bănci pe care le‑am vopsit, una e utilă, iar cealaltă estetică, adăstând între doi copaci, albă, goală
mâine după‑amiază ne vom întâlni cu Jan Van Parys
cer înnorat
*
trezirea de dimineaţă
ieri
planuri
cumpărăm ţiglele, laţii, duşul, grebla pentru mine
apoi lucrăm la pusul lor
telefon de la Codruţa
astăzi vom pleca la Brussel
Dumnezeu să binecuvânteze această inimă de ţăran belgian care îşi iubeşte atât de mult casa încât a ştiut ce înseamnă să o pierzi şi‑a sărit în ajutorul unui popor al cărui duşman era propriul său conducător
românul şi‑a pierdut sentimentul locuirii
trebuie să vii în Belgia ca să înţelegi ce‑ar fi fost România, dacă nu ar fi fost cancerizată de comunism
Belgia Estului a devenit Etiopia Europei
România a fost condusă de fărădelegea legiferată şi nici asta nu era respectată
o dimineaţă de aur
plecăm la Brussel
slujba din Hasselt la radio
din nou casele ordonate
autostrada
maşina lui Bernard, un Alfa Romeo, care mănâncă autostrada cu 160 de kilometri la oră
ajungem şi căutăm un loc de parcare
străzi comerciale
Palatul de Justiţie – impunător
Palatul Regal 
şi‑apoi partea veche, piaţa mare
casele – bijuterii cu mici cafenele
Brussel – întâlnire de vechi şi nou, clădiri din perioada modernă şi clădiri ultramoderne din oţel şi sticlă
terasa pe care stăm lângă bursă
după‑amiaza
minunata întâlnire cu poetul Jan Van Parys
căldura lui sufletească te învăluie, inteligenţa şi simţul limbii, spiritul blând şi hotărât te încântă
stăm la o bere şi o ţigară de foi discutând de una, de alta, despre literatură, metafizică
Europa e aici, în grădina Cristinei
 
(Fragmente din volumul "Note din zile" de Marius Iosif, publicat la Editura Limes, Floresti, jud.Cluj, 2015)
 
Fotografiile apartin autorului.
 
Marius Iosif (n.25 martie 1953, Timisoara)-stranepot al poetului St.O.Iosif-este eseist, prozator, poet si traducator.A absolvit cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii Babes-Bolyai (1979), iar in 2012 a obtinut titlul de doctor in filologie.
A debutat in 1978, in revista Echinox. Publica periodic articole in reviste din Romania si de peste hotare precum Vatra, Familia, Transilvania, Idei in dialog, Agora, Forum studentesc, Filozofie magazine (Belgia&Olanda), Clipa (SUA). In anul 2012 isi sustine lucrarea de doctorat Ipostaze literare ale experientei spirituale, lucrare apreciata cu Summa cum laude, si, ulterior publicata in volum la Editura Tracus Arte cu titlul O ecologie a sacrului (2014). A mai publicat : Tragedie si Haiku (1999), Petra (2000). Este membru al Uniunii Scriitorilor, din partea careia a primit premiul pentru debut (Filiala Targu-Mures).
 
 

Alexe Lenga Monica - Visare

VISARE

Se zbate geana
în colț de ochi închis,
pe pleoapa ce tresare
ritmic și pretins a fi,
un dans al nopții negre,
cerneală în vârf de pană,
iluminată doar de vise,
trăiri, flori în buchete,
simțiri, gânduri alese
la întâmplare, dintre alte mii,
pregnante poate ...
la un final de zi.
Se-nlănțuie și joacă
feste unei minți dorminde,
o-n veselesc, o chinuie, o întristează,
pe rând sau toate laolaltă,
o leagănă în somnul dulce,
de amiază.
Autor – ALEXE MONICA

Documentar : 95 de ani de la încoronarea lui Ferdinand I ca rege al tuturor românilor

 
La 15 octombrie 1922, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, avea loc ceremonia încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României întregite.
 
Principele Ferdinand-Victor-Albert de Hohenzollern, fiul lui Leopold (fratele regelui Carol I), s-a născut la 12/24 august 1865, la Sigmaringen. În baza prevederilor Pactului de familie din 1881, Ferdinand a fost numit succesor al lui Carol I de Hohenzollern la tronul României, principele Leopold renunțând la prerogativele de moștenitor al tronului în 1880. La 18 martie 1889, Ferdinand a fost recunoscut ca moștenitor al tronului României, iar la 10 ianuarie 1893 s-a căsătorit cu principesa Maria de Saxa-Coburg-Gotha.
 
La 28 septembrie/11 octombrie 1914, Carol I (1839-1914), primul rege al României, înceta din viață la Castelul Peleș, după o domnie de 48 de ani. A doua zi, principele moștenitor Ferdinand I depunea jurământul în calitate de Rege al României, în prezența Corpurilor legiuitoare, a membrilor familiei domnitoare și a Mitropolitului primat.
 
Izbucnirea Primului Război Mondial la 15/28 iulie 1914 și, apoi, proclamarea neutralității României în cadrul Consiliului de Coroană din 21 iulie/3 august 1914, au fost două evenimente importante extrem de tensionate care au marcat momentul în care principele Ferdinand a devenit rege. După doi ani de neutralitate, regele Ferdinand a acceptat, în Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, împotriva Germaniei și Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel mai important pentru realizarea idealului României Mari. 
 
Prima provincie românească care s-a unit cu România a fost Basarabia. În fața amenințărilor Rusiei și Ucrainei, Sfatul Țării, întrunit în ședință solemnă, a votat la 24 ianuarie/6 februarie 1918, în unanimitate, independența Republicii Democratice Moldovenești, o etapă importantă pe calea unirii Basarabiei cu Țara-Mamă, potrivit volumului "Istoria României în date" (Ed. Enciclopedică, 2003). Două luni, mai târziu, la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării întrunit la Chișinău a votat, după 106 ani de dominație rusă, unirea Basarabiei cu România, cu majoritate de voturi. Al doilea mare moment din procesul de reîntregire a statului român a avut loc la 15/28 noiembrie 1918, când Congresul General al Bucovinei a adoptat în unanimitate, la Cernăuți, moțiunea privind "Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României".
 
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la Alba Iulia, a fost convocată o Adunare Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria, în care au fost aleși 600 de deputați pe bază de vot universal și 628 de reprezentanți ai organizațiilor și societăților culturale, reprezentanți ai românilor din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, potrivit volumului "O istorie a românilor" (Ion Bulei, Ed. Meronia, 2007). Cei 1.228 de deputați s-au reunit în sala Cazinoului din Alba Iulia și au decis în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. S-a constituit, de asemenea, Marele Consiliu Național Român, format din 200 de membri aleși și 50 de membri cooptați. A doua zi, acest Consiliu a numit un guvern provizoriu, Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu. Acesta a trimis o delegație la București, condusă de episcopul de Caransebeș, Miron Cristea (viitorul patriarh al României), care, la 1/14 decembrie, a înmânat declarația de la Alba Iulia regelui Ferdinand I. La 11/24 decembrie, regele Ferdinand a promulgat decretul de sancționare a unirii, totodată și a Bucovinei și Basarabiei. 
 
Tratatele de pace din cadrul Conferinței de pace de la Paris (sistemul Versailles) din 1919-1920 au recunoscut desăvârșirea unității statale naționale — unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România. Totodată, Tratatul de la Versailles a permis și o nouă rezolvare a Statului Dunării. România a fost foarte activă în a determina reconstituirea Comisiei Europene a Dunării pentru Gurile Dunării. Comisia a fost reconstituită la 23 iulie 1921 la Paris, fiind compusă din România, Franța, Anglia și Italia, cu competență pentru partea maritimă a fluviului. A fost creată și o nouă comisie pentru zona fluvială a Dunării, în care intrau toate statele riverane și care a înlocuit Comisia Interaliată a Dunării.
 
Tensiunile politice din perioada de după Marea Unire, precum și contextul internațional, ce viza, în primul rând, semnarea tratatelor de pace și confirmarea noilor granițe ale României, au făcut ca trecerea la pregătirea practică a actului Încoronării să întârzie aproximativ un an și jumătate.
 
Primii pași în această direcție au fost făcuți în timpul guvernului condus de generalul Alexandru Averescu (13 martie 1920-13 decembrie 1921), fiind constituită o Comisie de încoronare, alcătuită din generalul Constantin Coandă (președintele Senatului), mitropolitul Miron Cristea, Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Nicolae Iorga ș.a., potrivit volumului "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I" (vol. II, Ioan Scurtu, 2004). La 15 iulie 1920, Comisia s-a întrunit pentru prima dată, apoi a avut mai multe ședințe în cadrul cărora s-a discutat programul privind încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria. La 20 noiembrie 1920, comisia a stabilit ca festivitățile să se desfășoare atât la Alba Iulia, cât și la București. De asemenea, s-a decis construirea Catedralei Încoronării. 
 
După ce a câștigat alegerile pentru Adunarea Națională Constituantă, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu (19 ianuarie 1922-27 martie 1926) a readus în discuție problema Încoronării. La 24 august 1922, a avut loc la Sinaia o întâlnire între regele Ferdinand și Ion I.C. Brătianu în cursul căreia s-a convenit ca serbările Încoronării să se desfășoare în toamna acelui an.
 
Din punct de vedere organizatoric, dar și material, efortul depus pentru realizarea acestui important eveniment a fost considerabil. În prim plan s-a aflat construcția Catedralei Încoronării cu toate anexele sale. Aceasta a fost ridicată după planurile arhitectului Victor G. Ștefănescu și a fost pictată în interior de Costin Petrescu și Pierre Bellet. A fost sfințită în ziua de 8 octombrie 1922.
 
A fost redactat "Documentul Încoronării" și a fost difuzată "Proclamația Majestății Sale Regele către popor" (ambele cu data de 15 octombrie 1922), în care, între altele, regele afirma: "Punând pe capul meu, în această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oțel de la Plevna, pe care noi și glorioase lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile și de pretutindeni, prin credința lor, prin munca și prin jertfele lor, au asigurat unitatea națională; și salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas și o simțire, de la Tisa pân la Nistru și până la Mare", conform volumului "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I" (vol. II, Ioan Scurtu, 2004).
 
Un Te Deum oficiat în noua catedrală, în prezența regelui, reginei, membrilor guvernului și a mai multor invitați de seamă, a marcat, în dimineața zilei de 15 octombrie 1922, începerea manifestărilor prilejuite de Încoronare. Cele două coroane au fost sfințite în cadrul unei slujbe religioase. 
 
Regele și regina au purtat mantii special confecționate din catifea și brodate cu fir de aur. Coroana regelui a fost adusă de președintele Adunării Deputaților, Mihail Pherekyde, iar cea a reginei era ținută de președintele Senatului, Mihail Orleanu. Coroana regelui era cea din 1881, purtată de Carol I. Acesteia i s-au adăugat trei pietre prețioase, reprezentând cele trei provincii românești care s-au unit cu Țara-Mamă — Basarabia, Bucovina și Transilvania. Coroana reginei Maria era din aur și cântărea 1.800 de grame. Regele și-a pus singur coroana pe cap, apoi tot el a așezat-o pe cea a reginei. Ziarul "Vremea" din 17 octombrie 1922 consemna: "Regele s-a încoronat singur după obiceiul napoleonian; luând coroana, o așează liniștit și sigur pe fruntea sa. Prin acest gest autocrat, dar binevenit a dat satisfacția că nici președinții Senatului și Camerei, nici primul ministru nu au așezat pe fruntea suveranului coroana, ci însuși regele și-a pus-o în timpul ceremoniei", notează același volum. 
 
S-a intonat Imnul Regal, după care momentul a fost marcat cu urale și 101 salve de tun. A avut loc, apoi, pe platoul din fața catedralei, defilarea trupelor. Regele a primit defilarea călare, înconjurat de ofițeri români și ai misiunilor Aliate, prezente la acest moment istoric. 
 
...
Cititi continuarea articolului pe www.agerpres.ro
 

Culori de toamna la Cluj -14 octombrie 2015 ( video )

Culori de toamna la Cluj -14 octombrie 2015

 

Culori de toamna la Cluj ( video)

Culori de toamna la Cluj