TETAROM


 

Ne gasiti pe Facebook.

Imago Mundi la Cluj-Napoca

 

Imago Mundi la Cluj-Napoca

Cu o bogată experienţă acumulată de-a lungul celor 16 ani de existenţă, primit cu entuziasm la Londra, New York, Lisabona, Berlin, Viena, Tunis sau Granada, ansamblul Imago Mundi propune o reconsiderare a muzicii tradiţionale româneşti din perspectiva compoziţiei contemporane. 



Proiectul "Isvor. Constantin Brâncuşi" este dedicat marelui sculptor român, din a cărui viaţă şi operă este inspirat; este o reinterpretare - vizuală şi sonoră - a lumii lui Brâncuşi: de la cea gorjeană, unde s-a născut şi format spiritual, la cea pariziană care l-a desăvârşit artistic şi cultural. Lucrările ce alcătuiesc programul muzical sunt inspirate de muzica tradiţională oltenească; muzica Mariei Tănase (poate cea mai importantă voce pentru muzica tradiţională românească, dar şi una dintre marile iubiri ale lui Brâncuşi); muzica lui Erik Satie (compozitor francez, precursor al minimalismului, suprarealismului, muzicii repetitive sau al "théâtre de l'absurde", interesat de muzica lăutarilor români şi bun prieten cu sculptorul român); sau, pur şi simplu, lucrări inspirate de opera lui Constantin Brâncuşi: Muza adormită, Pasărea măiastră, Cuminţenia pământului, Masa tăcerii, Coloana infinită. 

Programul muzical este dublat de proiecţii foto/video, o instalaţie în mişcare ce comentează vizual - şi completează scenografic - universul sonor imaginat în spiritul şi în onoarea operei brâncuşiene.

Biletele au fost puse în vânzare la Agenția Teatrală (Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 14) / Agenția Wens Tour (Strada Republicii, nr. 10) și online pe https://www.biletmaster.ro/ron/Event/47004795/Imago-Mundi---Isvor-Constantin-Brancusi

Evenimentul face parte din Turneul Naţional Imago Mundi 2017, organizat de Asociaţia Culturală ISVOR în parteneriat cu Pilgrim Project. Co-finanţator: AFCN