TETAROM


 

Ne gasiti pe Facebook.

Si-ncet, incet o poveste se alcatuieste: "Note din zile" de Marius Iosif (XXIX)

 
"Daca despre lucrurile care ne trebuie sau par sa ne trebuiasca credem ca stim cate ceva, chiar si atunci cand ignoram ca ne dorim cu ardoare lucruri care vor ajunge sa ne ruineza, despre rostul vietii insesi nu stim nimic si, ca sa fim sinceri, nici nu ne intereseaza, traind de pe o zi pe alta, alergand sa ne-mplinim dorintele, cum se intampla in aceasta lume a lacomiei si unde poate ca nevoia bolnava de a tot avea e semnul unui profund deficit de fiinta.
Se-ntampla insa sa fim opriti din alergarea noastra bezmetica de o intamplare neprevazuta si-abia atunci ne e dat sa intelegem ceea ce in mod obisnuit e de inteles, si anume ca simplul fapt de a exista e o minune, ca fiecare clipa e unica si viata noastra pretuieste ca loc in care se poate arata adevarul si frumusetea, ca loc al primirii miracolului ce ni se arata chiar aici, in acest prezent, cum ar fi un minunat rasarit de soare, inflorirea unei flori sau ganguritul unui copil. Si-asa intelegand, cum obisnuim sa fotografiem lucrurile frumoase vazute intr-o excursie, se face simtita nevoia de a nota imagini si ganduri din calatoria ce ne-a fost data- viata noastra. Si-ncet, incet o poveste se alcatuieste." (Marius Iosif) 
 
*
dimineaţa devreme
mă trezesc ca să mai citesc din Alpatov
sanvişul tradiţional de‑acum, cu de toate
ţigareta de foi
cafeaua
la 8 trebuie să fiu la bancă, de fapt la bănci pentru ultima vopsire
 
În acest mod de construcţie întâlnim, pe de‑o parte, aşezarea faţă în faţă a unor mărimi egale, pe de altă parte, creşterea în trepte a corpurilor construcţiei, contrastul dintre formele semicirculare şi cele dreptunghiulare şi, în fine, un avânt impetuos spre mişcare. (Alpatov328)
*
se luminează încet
lampa care se aprind automat când ies în curte
aerul blând al dimineţii
Bob, motanul, care se ridică în două labe la uşa de sticlă pentru a fi primit în casă
mănuşile de lucru pe care vreau să le duc acasă, ca atunci când le voi trage pe mână să mă readucă în Belgia
să‑ţi porţi propriile haine ca pe ale altcuiva
 
Stilul romanic a dominat creaţia constructorilor din Europa vreme de aproximativ două veacuri. În acest răstimp, arhitectura a fost obiectul unei dezvoltări, evident mai revoluţionară decât aceea înfăptuită în vechiul Orient în decurs de milenii. În evoluţia formelor brute şi greoaie ale epocii ottonice înspre soluţiile mature de la mijlocul secolului al XII‑lea, putem recunoaşte, fără dificultate, expresia unui spirit cercetător, a îndrăznelii şi, mai ales, a unei clare înţelegeri a destinaţiei finale. (329)
stilul romanic – stilul gotic
o transformare care marchează naşterea Europei, e un salt de gândire aici, un upgrade
 
Dar oamenii pierduseră legătura directă cu animalele: acestea deveniseră întruchiparea forţelor supraomeneşti ale răului. (33)
 
monştri care trebuiau să gonească răul
citadinul ce se rupsese de natură
*
din nou la castel vopsind bănci
sunt adus din nou cu BMW‑ul acasă
ieşire scurtă la Sint Treuiden
piaţa, fântâna arteziană cu o pară şi un măr tăiate în două
primăria, lângă biserica gotică şi, mai încolo, biserica romanică, cu arcuri încrucişate în care intrăm şi asistăm la slujbă
ne întoarcem printre livezile de meri, printre casele de cărămidă îngrijite
*
noapte caldă
mă gândesc la mizeria de‑acasă, o mizerie de ne‑nţeles pentru orice om care trăieşte într‑o lume normală
 
În literatura medievală era cântată o ţară, pe ale cărei păşuni alergau cai roz şi albaştri. Culorile născocite au atins adesea, în pictură, o asemenea puritate şi luminozitate, de parcă ar fi fost expresia pasiunilor de care sunt cuprinse figurile. (335)
două tendinţe în pictură, plastică:
1. veridică 2. monumentală
 
Diametral opusă acestei tendinţe era o alta, care s‑a ivit în pictura romanică şi, mai ales, în plastica monumentală din secolul al XI‑lea în care maeştri încercau să dea personajelor o mai intensă spiritualizare şi să le înfăţişeze în forme măreţe ş sublime. (336)
Felul cum este redat Christ nu prezintă analogii cu reprezentările bizantine, care aveau o notă de calm, şi de măreţie aproape olimpică.... El este aşezat pe un tron, dar produce o puternică impresie de mobilitate prin picioarele îndoite lateral.... Întregul grup este stăpânit de mişcare; figurile par să facă paşi de dans. Această mişcare de dans face parte din motivele preferate ale plasticii burgunde. (336)
 
prin mişcarea agitată şi frământarea pătimaşă, portalul romanic se deosebeşte fundamental de echilibratele frontoane greceşti, cu figurile izolate una de alta. (336)
 
Trebuie să comparăm profilul romanic cu acela al unui zeu antic sau cu chipul unui Christos bizantin, pentru a ne putea da seama de întreaga încordare a liniei medievale, de pe urma trăsăturii libere de penel a artistului, care apare limpede chiar pe vitralii, dar pe care încă nu o cunoscuseră grecii şi bizantinii. (337)
 
încordarea – e vorba de mişcare, de o mişcare ale cărei surse ţin de o proiecţie a minţii umane, de o direcţionare către o altă lume
mintea proiectivă, mintea ce iese din natură, mânată de o speranţă, proiect ce duce la viziunea şi acţiune de tip istoric, apare în Evul Mediu; e o lume ce‑şi caută temeiul în propria devenire
 
Dar şi în cadrul artei gotice, cu mişcarea ei încordată şi neobosită, care trece adeseori în rafinament, au pierit din nou şi multe valori ale stilului romanic, anume: calmul şi conştiinţa de sine. (339)
Începutul Evului Mediu înseamnă sfârşitul artei antice. O dată cu intrarea stilului romanic în faza lui de maturitate, a reînviat oarecum şi antichitatea, dar într‑o altă formă. Omenirea s‑a ridicat în veacurile al XI‑lea şi al XII‑lea pe o treaptă de cultură nouă faţă de cea antică şi, în anumită măsură, mai înaltă. După o dezvoltare milenară, omenirea ieşise, din toate încercările la care fusese supusă, îmbogăţită şi cu o nouă concepţie despre lume şi despre om. În baza acestei experienţe putuse Abélard să apere, încă de la jumătatea veacului al XII‑lea, sentimentul iubirii cu o pasiune pe care n‑o cunoscuseră nici Alkaios şi nici Sapho. (341)
 
pasiune şi raţiune
şi amândouă mânate de speranţă
de aici originea timpului linear, a timpului istoric?
 
(Fragmente din volumul "Note din zile" de Marius Iosif, publicat la Editura Limes, Floresti, jud.Cluj, 2015)
 
Fotografiile apartin autorului.
 
Marius Iosif (n.25 martie 1953, Timisoara)-stranepot al poetului St.O.Iosif-este eseist, prozator, poet si traducator.A absolvit cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii Babes-Bolyai (1979), iar in 2012 a obtinut titlul de doctor in filologie.
A debutat in 1978, in revista Echinox. Publica periodic articole in reviste din Romania si de peste hotare precum Vatra, Familia, Transilvania, Idei in dialog, Agora, Forum studentesc, Filozofie magazine (Belgia&Olanda), Clipa (SUA). In anul 2012 isi sustine lucrarea de doctorat Ipostaze literare ale experientei spirituale, lucrare apreciata cu Summa cum laude, si, ulterior publicata in volum la Editura Tracus Arte cu titlul O ecologie a sacrului (2014). A mai publicat : Tragedie si Haiku (1999), Petra (2000). Este membru al Uniunii Scriitorilor, din partea careia a primit premiul pentru debut (Filiala Targu-Mures).